Exercițiul tactic care a avut loc ieri în Pasul Rotunda a scos la iveală problemele pe care instituțiile militarizate din județ le au în localizarea turiștilor sau a persoanelor rătăcite în zone greu accesibile. Este vorba de lipsa GPS-urilor. VEZI ce va face președintele CJ:
Preşedintele CJ - Radu Moldovan a vrut să testeze ieri capacitatea instituţiilor implicate în salvarea de vieţi omeneşti în găsirea unor turişti rătăciţi în munţi care au oferit salvatorilor coordonate exacte pentru localizarea prin GPS.
După o oră de căutări, cei patru „turişti” care au anunţat că s-au rătăcit în munţi au fost găsiţi de o angajată a Parcului Naţional Munţii Rodnei, care a folosit un GPS bine calibrat.
Jandarmii şi pompierii nu au în dotare aparate GPS, staţiile TETRA cu care aceştia sunt dotaţi având GPS-uri încorporate. Din păcate, acestea nu arată la fel coordonatele, ba mai mult, în teren s-a dovedit că se îndepărtau de locul indicat.
„Din păcate am văzut un neajuns la cele două instituţii militarizare - nu au dotarea necesară pentru a ajunge direct la țintă și atunci e mai complicat, ei coordonându-se după GPS-uri de pe stațiile TETRA care nu sunt precise și nici măcar nu merg amândouă la fel” - a tras concluzia Radu Moldovan la încheierea exercițiului tactic.
Aceasta fiind problema, președintele CJ a promis că va cere chiar astăzi colegilor din Consiliul Județean Bistrița-Năsăud să găsească variantele legale prin care instituțiile care au în atribuții salvarea de vieți omenești, iar orice minut este extrem de prețios, să fie dotate cu GPS-uri performante și sigure, cumpărate chiar de Consiliul Județean.