În ultimul timp, din ce în ce mai multe accidente au loc în Bistrița, iar la multe dintre acestea polițiștii care ajung la fața locului nu găsesc... șoferul. În ultimele 2 săptămâni patru șoferi nu au fost de găsit, conducătorii auto profitând de prevederea legală care le permite să se prezinte la secție în 24 de ore dacă accidentul e fără victime.
Surse din interior au declarat pentru Bistrițeanul.ro că fuga de la accident a șoferului, care nu este de fapt fugă în sine - pentru că legea permite asta - este un lucru deja obișnuit în Bistrița. În ultimele două săptămâni, polițiștii de la Serviciul Rutier au avut de a face cu trei sau patru situații de acest gen.
Legea de care șoferii „profită” este aceea care spune că un accident ușor, adică un accident fără victime, de exemplu tamponări ușoare, poate fi raportat de către conducătorul auto în maxim 24 de ore de la petrecerea acestuia. Se pare că bistrițenii și-au făcut un obicei din asta, însă amuzant este ceea ce declară ei când ajung, într-un final, la secția de poliție.
Aceleași surse au povestit pentru Bistrițeanul.ro că cele mai des întâlnite scuze sunt pierderea conștienției, o indigestie apărută subit sau... cea mai „de temut” problemă care apare: prezența amantei în mașină! Așadar, dacă stăm să analizăm în profunzime, nevestele sunt vinovate că șoferii părăsesc locul accidentului!
Una dintre problemele pe care Serviciul Rutier îl are în Bistrița este numărul mic de polițiști. Sunt intervale de timp în care un singur agent este disponibil, ceea ce reprezintă un mare minus atunci când au loc mai multe evenimente simultan.