Casa Regală a României a fost întemeiată de Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care a devenit la 10 mai 1866 domnitorul Principatelor Unite ale Moldovei și Valahiei, iar în 1881, după dobândirea independeței statale, primul rege al României, schimbare consfințită prin amendarea constituției.
Pentru a marca această zi, devenită Ziua Regalității la Bistrița vor avea loc o serie de evenimente care vor debuta la ora12.00 cu o depunere de coroane de flori la Monumentul Foștilor Deținuți Politici din zona blocului Lamă.
Evenimentul se va desfășura în prezența membrilor Clubului Monarhiștilor Bistrițeni și ai membrilor Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, filiala Bistrița-Năsăud.
Ceremonia va fi urmată de un Marș Regal ce se va desfășura pe Bulevardul Decebal-Complexul Winmarkt - str. Gheorghe Șincai – str. Dornei - Complexul Muzeal Județean Bistrița-Năsăud.
Diseară, la ora 19.00, va avea loc la Sinagoga Bistrița un concert aniversar dedicat Zilei Regalității în România.
Concertul va fi suținut de către soprana Adelina Diaconu și tenorul Adrian Mărginean soliști ai Teatrului Muzical “Nae Leonard” din Galați, acompaniați la pian de către doamna Ghizela Tulvan.
Accesul publicului este liber.