Cei doi bistriţeni, tată şi fiu, găsiţi morţi în Satu Mare au fost aduşi acasă la Bistriţa. Astăzi, familia îşi va lua rămas bun de la ei. Slujba de înmormântare va avea loc la Capela Mortuară de pe strada Tărpiului începând cu ora 12.30.
Zeci de bistriţeni sunt în doliu în aceste zile şi plâng plecarea prematură şi brutală dintre cei vii, a celor ce au fost Adrian şi Timotei Blaga.
Cei doi au dispărut de pe raza municipiului luni seara şi au fost găsiţi marţi noaptea, omorâţi cu bestialitate şi abandonaţi într-o autoutilitară parţial incendiată pe un câmp din judeţul Satu Mare.
Miercuri, cele două trupuri neînsufleţite au ajuns la Bistriţa.
Sute de persoane au fost aseară prezente la sluba de priveghi. Pastori ai bisericilor neoprotestante dar şi părintele Johann Dieter Krauss au fost alături de familia îndoliată pentru a le transmite câteva cuvinte de mângăiere.
Astăzi, familia şi cei ce-i cunoşteau pe cei doi îşi vor lua rămas bun de la ei.
Slujba de înmormântare va avea loc la Capela Mortuară de pe strada Tărpiului.