Primarul Ovidiu Creţu a recunoscut astăzi într-o conferinţă de presă să s-au purtat o serie de discuţii legate de o cerere de graţiere a lui Jean Pădureanu. Primarul spune că va discuta cu câţiva oameni din zona industriei care au susţinut Gloria în ultimii ani dar şi cu preşedintele CJ BN şi că vor căuta o soluţie.
Întrebat dacă se gândeşte să îi ceară preşedintelui României, Traian Băsescu, graţierea lui Jean Pădureanu, primarul municipiului Bistriţa a explicat că "e o problemă pe care au antamat-o alţii din municipiu. Va trebui să discutăm la nivelul administraţiei judeţului, la nivelul prefecturii, al mediului de afaceri care a fost apropiat de clubul de fotbal şi să se iniţieze până la urmă un demers, dar asta va trebui să fie discutat. Sunt nişte discuţii care au avut loc deocamdată între mine şi câţiva colegi din zona industrială care au sprijinit de-a lungul timpului Gloria Bistriţa. Trebuie însă să ne întâlnim, să discutăm în amănunt, să vină şi preşedintele Consiliului Judeţean de la Bucureşti, şi să purtăm o discuţie la nivelul administraţiei judeţului cu toţi factorii care pot să sprijine".
Din păcate, cu toate bunele intenţii ale primarului ori ale oamenilor de afaceri din zona industrială, ori chiar a preşedintelui Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud cererea de graţiere a unui condamnat nu poate fi făcută decât de o rudă a acestuia sau de el însuşi.
Jean Pădureanu, care are 79 de ani, se află în aceste momente la penitenciarul Jilava unde are de executat o condamnare de 3 ani şi 4 luni de detenţie. El a fost condamnat în Dosarul Transferurilor alături de care a fost judecat împreună cu Gică Popescu, Mihai Stoica, George Copos, Gigi Neţoiu, Cristi Borcea, Ioan Becali şi Victor Becali. Toţi au fost condamnaţi la închisoare cu executare şi au primit împreună o sentinţă de 34 de ani şi 9 luni de închisoare.