Argument. Am initiat aceasta rubrica din doua considerente. Primul, se vrea o pledoarie de suflet pentru reintoarcerea la LECTURA. Stiu foarte bine ca FILMUL este vedeta prezentului, inca din secolul XX.
Concentrat, spectaculos, lapidar, uneori steril, preambalat, chiar « gata pasirat ». Comercialul prevaleaza, din pacate, tot mai mult, asupra artisticului. Iti creeaza pana si apetitul pentru un nou mod de viata, oarecum virtual, promovand barbatia si curajul, prin violenta, drog si sex, luxul si opulenta, picate din cer sau obtinute pe cai necinstite.
Pe cand CARTEA, citita in tihna, in fotoliul preferat, la lumina discreta a veiozei, iti lasa toata libertatea de a calatori pe aripile imaginatiei asa cum vrei. Poti gandi si poti visa in voie, fara indicatii « regizorale ». Nu-ti rapeste intimitatea si nici nu-ti deformeaza personalitatea, cum se intampla mai nou, in cazul anumitor filme, de pe micul sau marele ecran. Cartea si/sau Filmul, adica diferenta dintre o cafea trasnet, facuta la nisip si uzualul « 3 in 1 ». Comparatia aproape ca nu-si mai are rostul.
Nu sunt dusmanul celei de-a saptea arte, din contra, dar sub mantia sa ocrotitoare, kitsch-ul a crescut alarmant in acest deceniu, cu efecte devastatoare asupra copiilor si tinerilor mai... slabi de inger.
Al doilea considerent se refera la continutul propriu-zis al rubricii. Nu este numai « cronica de carte », « recenzie », « analiza literara » etc. E, in functie de situatie, cate ceva din toate acestea, plus un anume comentariu, dincolo de paginile cartii, extrem de important in acceptia mea, fiindca pot astfel face trimitere directa la traiul de toate zilele, semnaland anumite tare, dar si oferind sau schitand posibile solutii...
Sper sa va faca placere textele mele, sa le gasiti interesante si acolo unde e cazul, chiar aplicabile, ca sugestii de viata. Nadajduiesc ca « Addenda Lecturii » va va fi utila si va ramane mereu o invitatie deschisa la bucuria si satisfactia de A CITI.
BOGDAN GHIU – „CONTRACRIZA si TRAGICOMEDIA MODERNITATII ”
Tot mai evident apare faptul ca la capitolul <Diagnoza> si <Analiza critica> noi, Romanii - ma gandesc desigur la „intelighentzia” romaneasca - suntem printre cei mai buni de pe mapamond. Nu e vorba nici de supraevaluare si nici de „moartea laudatorilor”.
Pur si simplu, aceasta este realitatea. Renunt la argumente deoarece sunt suficient de multe, arhicunoscute, in special din revistele de prestigiu, straine, pentru a le mai enumera si aici. Prefer sa enunt: BOGDAN GHIU reprezinta un excelent exemplu, prin cea mai recenta carte a sa de sinteza - CONTRACRIZA - Ed. Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2011. Extrem de densa, binevenita, corecta si actuala, pana la... solutii.
O radiografie clara, dureros de adevarata prin pertinenta de necontestat a „probelor”servite pe tava. Poet, traducator de prestigiu al filosofiei franceze / Bataille, Foucault, Deleuze, Derrida etc./, autor de eseuri [mai degraba - panseuri - mi se pare mai onest asa] de orientare tot filosofica, indiferent de tematica abordata: media, arta sau urbanologie. Nu avea cum sa rateze si analiza... „CRIZEI”. Nu ca ar fi la moda. Nu. Este fara discutie pandemia acestui inceput de secol. Sau ii vom gasi antidotul si atunci mai sunt sanse de supravietuire, sau ne vom complace „asteptandu-l pe Godot” si alunecand inexorabil in haos si aneantizare. Lectura pretinde foarte mare atentie si documentare.
Departe de a fi „usor”, textul seamana cu o laborioasa demonstratie matematica, de tipul ? >ω. Epistemologic, sunt reconfigurate si modernizate anumite notiuni, re/creati anumiti termeni / de pilda, capitalism si/sau comunism; criza si/sau anti-criza, contra-criza, des-franare, informalizare/. Fiecare teorema colocviala este redusa la definitie, factorul cauzal fiind in cele mai multe cazuri exclus - scriitorul il presupune cunoscut din cultura, adica lecturile anterioare ale cititorului - sau subinteles, pe baza unei logici corecte, dar greu de urmarit fara o familiarizare prealabila cu lexicul din domeniu si limpezirea directiilor de dezvoltare ale acestuia/ sociologie, psihologie si filosofie/.
Demonstratia, nu odata eliptica, reuneste tot sirul de teoreme, esentializate si, pe firul logic, esentializante, pentru a ne prezenta apoi adevaratele concluzii, din pacate, tot lapidar, superficial sau insuficient motivate pentru cititorul de rand. Altfel spus, sunt sentinte-pastila. Par prea amare la gust. Nu le vei lua daca nu le intelegi rostul. Plec insa de la premisa ca lectorul pasionat de socio-cultura si filosofie, este avizat, are un orizont bine jalonat si e pregatit sa recepteze noul punct de vedere al lui Bogdan Ghiu.
„Criza - conchide acesta - a fost produsa, printr-o ingenioasa si disperata interventie tehnica, in Occident, in Nord, si a urmarit, mai ales prin asa-zisele „politici de anti-criza”, disocierea capitalismului de povara democratiei (tragicomedia modernitatii), descatusarea si des-frinarea capitalismului finit, ba chiar terminat, de formalismul si de formalitatile democratiei(...) Contra-Criza izbucneste ca revolta a „Sudului” structural-tipologic(societatea dominata) impotriva „Nordului” colonial al puterii care este, in afara oricarei harti, pe verticala absoluta a societatii, orice dominatie capitalist functionala, continuu expropriatoare(...)Sud cu Sud( tipologic, structural, al im-puterii si al sub-revolutiei) sa ne unim! Pentru verticalizarea politicii”.
Cu alte cuvinte criza nu este un rezultat al fluxului „vaselor comunicante”, al vreunei dialectici obiective, dictata de evolutia pietei mondiale, ci un produs deliberat al capitalismului pentru anihilarea tuturor beneficiilor democratiei, obtinute cu atatea jertfe de-a lungul framantatului secol XX. Masurile anti-criza, „interventiile tehnice”, sunt doar „perfuziile” ce amana deznodamantul unui regim defectat si perimat. Modernitatea, in esenta viata, are nevoie de aceasta „tragicomedie” numita simplu „democratie”.
In conceptia lui Bogdan Ghiu numai Contracriza, anihiland anti-criza, o mai poate salva. Omagiaza revoltele din Orientul Mijlociu si din statele Nord Africane, incepand cu Egiptul. Nu sunt „revolutii” si deci nu pot fi controlate.
Crede, grabindu-se in opinia mea, ca aceste miscari sociale de tip brownian sunt suficiente pentru a amorsa dinamitarea capitalismului. Se inseala, atribuindu-le utopic forta si penetranta unor seisme sistemice. Da, revoltele sunt simptomele clare ale schimbarii de curs, dar nu pot constitui singure baza Contracrizei ! Mai sunt pasi importanti de facut pana la adevarata Contracriza. Cum? Cati? In ce fel? E prematur sa dam raspunsuri si cu atat mai putin vreo solutie globala...Sa nu uitam pana atunci de unde am plecat.
„Urasc comunismul pentru ca m-a facut sa-mi fac iluzii cu privire la capitalism !” - sustine Bogdan Ghiu. Nimic mai adevarat. Nu va ascund ca ma incearca acelasi sentiment de frustrare si chiar de jena cand ma gandesc cat de naiv si de romantic am putut sa fiu in 1990, cand priveam cu atata speranta spre mult ravnitul Occident. M-am inselat. Sper sa nu fi fost multi in situatia mea. Astazi sunt convins ca si comunismul si capitalismul sunt doua capitole emergente ale istoriei universale. Primul, cred, definitiv inchis, iar cel de-al doilea se afla deja pe toboganul dezagregarii...
Lectie: Viitorul nu trebuie sa mai apartina banului si oligarhiei sale ci lui Dumnezeu si omului normal!