Peisaje violente, copaci amintind o străveche verticalitate sau contorsionări abstracte – printre care și o scenă dramatică înfățișând un accident la bariera unei treceri de cale ferată – cu acestea și cu multe alte surprize vă puteți confrunta la Sinagoga din Bistrița, în Galeria Lina.
La venerabila vârstă de 80 de ani, pictorul Corneliu Vasilescu expune la Galeria Lina, din Sinagoga Bistrița o impresionantă pictură înfățișând un accident petrecut lângă bariera unei căi ferate, în urma căruia sufletul se desprinde spre sferele lumii de dincolo.
Este doar una dintre picturile care pot fi admirate la Galeria Lina, începând de astăzi – picturi care reprezintă rezultatele muncii unui simpozion de pictură devenit tradiție în orașul nostru. La Sinagoga din Bistrița au fost vernisate ieri seară picturile realizate la Simpozionul Naţional de pictură „Bistriţa–Colibiţa– Bretea”.
Gavril Țărmure, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud a remarcat că este vorba de lucrările a 16 artiști plastici care au participat la un simpozion inițiat în 2001. „În acest an a mai existat o ediție a simpozionului desfășurat la Tescani, la Casa memorială George Enescu, iar din 2001, de când s-a derulat primul demers de acest fel, cel puțin o ediție s-a desfășurat în jurul Bistriței, la Tihuța sau Colibița...” a mai spus Gavril Țărmure.
Expoziția de pictură care cuprinde lucrările realizate cu doar câteva zile în urmă, în cadrul Simpozionului Naţional „Bistriţa-Colibiţa-Bretea” a fost prezentată de poeta Adriana Barna care a găsit cuvintele cele mai potrivite și încărcate de har poetic – pentru a-i descrie, în câteva tușe, pe artiștii care luminează cu picturile lor spațiul intim al Galeriei Lina: Brânduşa Bontea, Irina Florescu, Eusebiu Josan, Georgiana M. Josan, Doina Moisescu, Mircea Novac, Alexandru Papuc, familia Pelmuș (Magda, Maria, Ștefan, Theo și Bogdan Pelmuș), Vasile Rață, Constantin și FLora Răducan, și Corneliu Vasilescu.
„Deși extrem de apropiați ca grup de prieteni, fiecare dintre artiștii implicați în această ediție are propriile teme, angoase și stiluri de a transpune în artă preocupările sale. Vă invit să nu-i priviți în ansamblu, ci să studiați cu atenție fiecare lucrare în parte...” a subliniat poeta Adriana Barna.