Zilele trecute muncitorii de la Indcon, firma care a câștigat construcția fântânii arteziene la mai puțin de jumătate din suma pe care municipalitatea a fost dispusă să o cheltuie, s-au reapucat de treabă după ce au primit suplimentar încă 61.000 lei. Proiectantul este însă supărat că lucrările nu sunt conforme.
De mai bine de trei ani de zile autoritățile așteaptă finalizarea fântânii arteziene din Ștefan cel Mare, proiectul fiind unul de-a dreptul minunat, cu jocuri de lumini și apă care dansează, însă de la idei și până la execuție este cale lungă...
Firma Indcon, cea care a câștigat licitația cu 164.000 de lei, adică mai puțin de jumătate din suma pe care municipalitatea a alocat-o acestei investiții - 360.000 de lei, nu a reușit să finalizeze lucrările la fântâna arteziană din Ștefan cel Mare, așa cum au fost gândite ele de proiectant și apreciate de primarul orașului, Ovidiu Crețu.
O parte din fântână a fost amenajată, însă de mai bine de un an lucrările au fost abandonate deoarece a trebuit găsită o altă soluție tehnică pentru ca fântâna să arate așa cum își dorește proiectantul și primarul Bistriței.
Primarul Ovidiu Crețu s-a plâns de mai multe ori de activitatea firmei care a cerut tot timpul alte soluții tehnice, nereușind să respecte aspectele prevăzute în proiectul tehnic al acestei investiții. Ba mai mult, banii cu care firma a câștigat licitația s-au dovedit a fi insuficienți, așa că firma a cerut o suplimentare de fonduri, însă sumele au fost acordate cu mare greutate de municipalitate.
În ședința din luna iulie Consiliul Local a alocat în plus 61.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la fântâna arteziană din Ștefan cel Mare, însă abia acum, la jumătatea lunii noiembrie, s-au apucat de treabă.
Din suma alocată în vara acestui an pentru realizarea fântânii din Ștefan cel Mare, jumătate a fost destinată cumpărării dotărilor pentru fântâna arteziană, respectiv pompele centrifuge, lămpile cu LED, piesele pentru umplerea automată a bazinelor, tabloul electric care comandă pompele și așa mai departe...
Într-un final toate lucrurile comandate au ajuns la Bistrița, iar muncitorii de la Indcon s-au apucat din nou de lucru.
Lucrurile însă nu sunt pe placul proiectantului care a gândit această investiție. „Am stabilit prin proiect ca bazinul fântânii, realizat în formă circulară să fie realizat dintr-o singură bucată de fibră de sticlă. Degeaba! Au venit cu bazinul din mai multe bucăți și se apucă să îl sudeze", ne-a povestit supărat proiectantul care supervizat în acest sfârșit de săptămână lucrările.
Proiectantul este supărat că firma nu a realizat până acum nici amenajările exterioare ale zonei de lângă fântână, prevăzute cu gazon sintetic și arbuști ornamentali, ba chiar mai mult, s-a pomenit cu un spațiu de joacă adus de mai bine de două luni în șantier și montat într-un colț, spațiu de joacă pe care nu-l poate folosi nimeni.
„Acum vine iarna cum să mai pună gazonul pe jos?!", s-a arătat revoltat proiectantul fântânii arteziene, supărat de modul în care decurge execuția care este departe de ceea ce și-a imaginat el că va fi aici.
Fântâna din Ștefan cel Mare are ca temă principală zodiacul european, elementul central fiind Vărsătorul.
Proiectarea viza că aceasta va fi dotată cu jocuri de apă în diverse forme (jeturi simple, parabolice, coadă de păun sau piruete). Jocurile de ape vor fi armonizate cu un sistem de iluminare subacvatic deosebit care va accentua jocul apei și o va colora divers.
În zonă ar fi trebuit realizat și un sistem de iluminat pietonal și arhitectural, amenajate spațiile verzi, plantate flori și arbuști ornamentali pentru a asigura un loc de promenadă și de recreere deosebit în această zonă.
De la desene și până la realizare este însă cale lungă, iar șansele ca zona să arate așa cum a fost gândită sunt foarte mici. Momentan noroiul este la el acasă, trotuarul a fost distrus pe o bucată bună, iar lumina încă nu funcționează.