Un tânăr a fost reținut de polițiștii bistrițeni pentru că a furat din trei biserici. Prima dată a dat spargere într-o biserică din Prundul Bârgăului și a continuat cu alte două din Tiha Bârgăului.
Tânăr bănuit de comiterea unor furturi, identificat de polițiști.
La data de 15 septembrie a.c., în cadrul cercetărilor efectuate în 3 dosare penale, privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat, înregistrate inițial cu autor necunoscut, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bîrgăului au identificat un tânăr, de 19 ani, bănuit de comiterea faptelor.
Tânărul este cercetat pentru faptul că, în noaptea de 13/14 septembrie a.c. ar fi sustras o sumă de bani dintr-o biserică de pe raza comunei Prundu Bîrgăului, iar în noaptea de 14/15 septembrie a.c. ar fi sustras sume de bani din alte două biserici de pe raza comunei Tiha Bîrgăului.
Față de tânăr a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore.
La data de 16 septembrie a.c., tânărul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița, care a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
IPJ BN