Un bistritean a apelat serviciul 112 de 2493 de ori numai anul trecut! Din cele 159.013 de apeluri false care s-au inregistrat la serviciul 112, aproape 2500 i-au apartinut unui singur bistritean. In 2010 au fost prinsi 343 de bistriteni care au anuntat false evenimente la 112 si sanctionati cu amenzi cuprinse intre 100 si 500 lei.
Serviciul de urgenta 112 este folosit de cei care au nevoie de interventia echipajelor de la ambulanta, politie, pompieri sau jandarmi.
Din pacate multi dintre bistriteni apeleaza serviciul de urgenta 112 doar pentru a se distra. Anul trecut pe raza judetului, din cele aproape 205.000 apeluri, 77 la suta au fost false.
Statisticile Serviciului de Telecomunicatii Speciale arata ca un bistritean a apelat serviciul de urgenta 112 de 2493 de ori numai anul trecut. In medie, barbatul vorbea cu dispecerul de la 112, de sapte ori pe zi.
Pe locul doi in topul bistritenilor care au sunat la 112 este un alt bistritean care a apelat serviciului de 1261 de ori.
“In anul 2010 au existat si apeluri abuzive repetate de la diverse persoane. Astfel, o persoana a sunat la Dispeceratul 112 pe parcursul anului 2010 de 2493 ori. O alta de 1261 ori, iar o alta de 802 ori”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, seful Oficiului Judetean de Telecomunicatii Speciale Bistrita-Nasaud col.ing. Dumitru Forfota.
Bistritenii care apeleaza serviciul 112 fara un motiv bine intemeiat pot fi amendate. Conform conducerii OJTS BN, anul trecut aproape 350 de bistriteni au fost prinsi si apoi amendati. Acestia au primit amenzi cuprinse intre 100 si 500 lei.