Captura de 49 de baxuri de ţigări a fost făcută de către poliţiştii bistriţeni în luna noiembrie a anului trecut pe raza localităţii Şieu Sfântu. Transportatorul, Ionuţ Tomiţă, nu a putut prezenta actele care să ateste provenienţa pachetelor de ţigări şi a fost reţinut pentru 24 de ore. Luna trecută, procurorii l-au trimis în judecată.
La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, în urma unui control de rutină, poliţiştii de la rutieră au oprit în trafic un vehicol în care se aflau de 49 de baxuri de ţigări. Şoferul maşinii, un bărbat de 38 de ani din Maramureş, la cererea oamenilor legii, nu a putut prezenta actele de provenienţă ale mărfii pe care o transporta. La vremea respectivă, întreaga cantitate de ţigări a fost confiscată, iar bărbatul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, iar mai apoi a fost cercetat în stare de libertate.
Ancheta în acest caz a fost preluată de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. Luna trecută, aceştia au adunat suficiente probe împotriva bărbatului pentru a-l putea trimite în judecată.
„Ionuţ Gheorghită Tomită a fost trimis în judecată pentru comiterea unei infracţiuni de contrabandă, constând în faptul că în cursul anului 2011, a deţinut şi transportat cu o autoutilitară, tigarete care trebuiau plasate sub regim vamal, cunoscând că provin din contrabandă, şi cauzând bugetului de stat, un prejudiciu de 291.023 lei”, s-a arătat într-un comunicat remis presei de către purtătorul de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud, procuror Angela Sîngeorzan.
Pentru fapta sa, Ionuţ Tomită riscă să facă închisoare de la unu la patru ani. Acesta este cercetat penal pentru deţinerea de produse accizabile care nu erau marcate şi pentru evaziune fiscală.
Foto: arhivă