Furtuna din această seară a lăsat fără curet electric mai multe localităţi din judeţ. Una dintre acestea este Coşbuc, unde nu mai este curent de câteva zeci de minute. Membrii biroului electoral de circumscripţie au un generator de curent pe care îl folosesc pentru a număra voturile.
Furtuna creează mari probleme în mai multe localităţi din Bistriţa-Năsăud. Până la această oră 44 de localităţi au rămas fără curent electric.
O astfel de situaţie este la Coşbuc, unde se pare că a fulgerat într-un stâlp de electricitate. Membrii biroului electoral din localitate au un generator pe care îl folosesc acum pentru a putea finaliza situaţia legată de voturi.
O altă localitate cu probleme este şi Salva, unde nu există curent. La una dintre secţiile de votare din localitate nu există generator, astfel că numărătoarea voturilor se face cu dificultate.
La Telciu curentul electric a revenit, după ce a fost întrerupt aproximativ o oră din cauza vremii nefavorabile.
Portrivit directorului Electrica Bistriţa-Năsăud, Alexandru Roman, au fost afectate patru linii de medie tensiune. Acestea sunt între Spermezeu şi Târlişua, Salva-Coşbuc-Dealu Ştefăniţei, Năsăud-Valea Someşului-Piatra. Au mai fost probleme şi pe linia Lechinţa-Bistriţa şi în Bistriţa-Bârgăului.
În Bistriţa nu este curent la secţiile de votare de pe străzile Sucevei şi Cerbului.