Cei 40 de mucenici din Sevastia erau soldaţi creştini, aflaţi în slujba împăratului roman Licinius. Prin anul 320, aflând despre credinţa lor, guvernatorul Armeniei, i-a silit să se închine idolilor dar pentru că au refuzat, cei 40 de soldaţi au fost întemniţaţi timp de 8 zile, bătuţi cu pietre şi ademeniţi cu daruri. În cele din urmă, guvernatorul i-a condamnat la moarte prin îngheţare în lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat şi a ieşit din lac, dar a murit pe loc. În acea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a încălzit, gheaţa s-a topit şi 40 de cununi strălucitoare au pogorât asupra mucenicilor. În zori, au fost scoşi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor şi au fost lăsaţi acolo să-şi dea sufletele. Rămăşiţele lor au fost arse, iar cenuşa aruncată în lac.

În tradiţia populară se considera că în ziua de 9 martie, sfinţii mucenici se adună pentru a participa la un sobor de dezgheţare a pământului şi de slobozire a căldurii, ei bătând cu ciomegele în pământul îngheţat. Această practică a fost preluată de sătenii din comunităţile bucovinene care băteau cu bâtele în pământ zicând “Intră frig şi ieşi căldură, / Să ne fie vreme bună / Pentru plug şi arătură”.

Dacă tună astăzi, se spune că vara va fi prielnică tuturor culturilor iar dacă îngheaţă cu o noapte înainte, toamna va fi lungă iar ştiuleţii de porumb vor urui precum rotile de la caruta in trecere peste pamantul inghetat.

Odată cu instalarea comunismului, multe dintre obiceiurile practicate la sate au dispărut din calendarul sătenilor, în special după ce aratul a început să fie executat cu tractorul pe pământul devenit proprietate colectivă.

Se mai păstrează azi, pe alocuri, obiceiul ca femeile să coacă pe 9 martie 40 de figurine din aluat, numite "sfinţişori" sau "mucenici" – reminiscenţe ale idolilor neolitici ai fertilităţii. Bărbaţii aveau de băut câte 40 sau 44 de pahare de rachiu.

"Sfinţişorii" erau făcuţi din aluat dospit, având forma antropomorfă a cifrei opt, cifra echilibrului cosmic. După ce erau scoşi din cuptor, mucenicii erau unşi cu miere şi presăraţi cu nucă măcinată, după care erau împărţiţi, pentru sufletul morţilor, mai ales copiilor din vecini.

După ce, în februarie (luna lui Faur), plugul era trecut prin foc de fierarul (faurul) satului, era reparat, curăţat şi purificat iar între plugari se încheiau înţelegeri pentru întovărăşire la arat, în dimineaţa zilei de 9 martie plugul era scos în faţa casei în mod festiv. Era momentul care deschidea, practic, ciclul sărbătorilor de primăvară.

În unele sate era obiceiul ca în această zi toate plugurile din sat să fie adunate pe islazul sătesc unde, în faţa mulţimii adunate, era chemat preotul care făcea o slujbă de sfinţire a apei şi de stropire a fiecărui plug în parte, după care plugarii se îndreptau către ogorul propriu pentru marcarea brazdei de început.

Sursa & foto: CrestinOrtodox.ro