40 de lucrări de grafică ale faimosului Salvador Dali vor putea fi admirate vineri şi la Bistriţa, la Muzeul Judeţean care celebrează 65 de ani de viață muzeistică. Sâmbătă – Festivalul balmoșului transilvan, cu preparate după rețete tradiționale de către cei mai de seamă crescători de ovine, dar şi conferinţe despre Istoria urbană:
Începând de vineri, la Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud se vor desfășura mai multe acțiuni culturale menite să repună în funcțiune Muzeul Bistrița și să reintroducă obiectivul în circuitul public.
Evenimentele fac parte din cadrul proiectului „Concept de amenajare, funcționare și revitalizare a unor spații interioare și curții Muzeului Județean Bistrița-Năsăud”, inițiat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și finanțat de EEA GRANTS.
Iată programul complet al manifestărilor:
Vineri, 28 aprilie
Ora 15:00 - Deschidere oficială, în prezenţa ministrului Culturii - Ioan Vulpescu. La inaugurare participă şi Emil Radu Moldovan, președintele Consilului Județean Bistrița-Năsăud, Alexandru Pugna, secretar de stat al Ministerul Culturii și Identității Naționale și alte personalități ale județului Bistrița-Năsăud;
-
prezentare (film), seminar, conferință;
-
deschiderea secției de Istorie Naturală (Științele Naturii);
-
deschidere Sala Tezaur;
-
expoziția - „Meșteșugurile armenilor din Transilvania”;
-
secția de Artă Contemporană;
-
deschidere expoziție „Generația Marii Uniri - Frații Alexandru și Ioan Lapedatu” - prezintă prof. univ. dr. Ioan Opriș
Expoziţia este realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, Muzeul de Etnografie Braşov, Fundaţia „Colegiul European”, Cluj-Napoca, Colecţia Johanna Wild, Colecţia dr. Ioan și prezintă destinele a doi membri marcanţi ai vieţii politice şi culturale transilvănene, fraţii Alexandru Lapedatu (1876-1950) şi Ion Lapedatu (1876-1951), reflectate în lumina documentelor.
Excelând profesional, Alexandru Lapedatu în domeniul istoriei şi Ion Lapedatu în domeniul bancar, ambii şi-au pus amprenta deopotrivă asupra vieţii culturale şi politice româneşti din prima jumătate a secolului al-XX-lea, influențând definitoriu prin acţiunile lor destinul României.
Ora 17:00 - Vernisaj Expoziție Salvador Dali - „Biblia Sacră”
Litografiile lui Salvador Dali din seria „Biblia Sacră” au fost create între 1963-1964, iar în România au poposit deja în mai multe muzee şi biserici din Transilvania datorită ofertei colecționarului german Thomas Emmerling.
Expoziţia cuprinde lucrări de litografie şi grafică ale celebrului artist spaniol, inspirate din Sfânta Scriptură. Prin expoziția de artă „Dali-Bible” se oferă una dintre cheile de înțelegere a operei lui Dali, exponent important al mișcării suprarealiste.
Cele 40 de lucrări de grafică prin care artistul pătrunde în lumea Vechiului și Noului Testament ilustrează o direcție de investigare mai puțin cunoscută a artistului: cea religioasă. Viziunea sa asupra tematicii abordate este una profund personală. Dali descrie prin viziuni enigmatice o serie de evenimente și personaje prin care încearcă să se „conecteze” la universul biblic.
Ora 18:00 - Expoziție PAINTING NOW, prof. univ. UAD Cluj-Napoca
Regăsim pe simeze expoziţia Painting/Now, coordonată de profesorul universitar doctor Ioan Sbârciu, alături de artiştii Betuker István, Anca Bodea, Gagyi Botond, Andrei Ciurdărescu, István Kudor Duka, Mihai Guleș, Valentin Marian Ionescu, Cristian Gabriel Lapusan, Dan Măciucă, Ioana Olăhuț, Ioana Alexandra Popa, Veres Szabolcs şi Alexandra Ioana Șerban, profesori şi doctoranzi ai Universităţii de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Ioan Sbârciu, preşedintele Senatului Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca a reuşit să construiască în peisajul cultural contemporan, împreună cu echipa universităţii „brandul şcolii de la Cluj”, o sintagmă care uneşte simbolic o echipă și aduce în atenţia publicului un potențial artistic de impact.
Ora 19:00 - Concert – Trupa Say What – Jazz- Caffe Concert.
Sâmbătă, 29 aprilie
Ora 10:00 - Festivalul balmoșului transilvan - preparate după rețete tradiționale de către cei mai de seamă crescători de ovine;
Ora 10:00 - Prezentare film muzeu;
- Sesiune de comunicări științifice - Istorie urbană.
Ora 13:00 - Vernisaj expoziție de Artă Contemporană - Scurt circuit, în colaborare cu Muzeul Brukenthal Sibiu și Asociația Culturală „pictor Octavian Smilgeschi”
Expoziţia din sala Grigore Bradea, intitulată sugestiv „Scurt Circuit” se remarcă prin prospeţimea şi ingeniozitatea lucrărilor. Ea reuneşte artişti consacraţi în arta românească şi artişti tineri care s-au constituit sub numele de „Brukenthal von Studio: arta contemporană pe care vrei să o iei acasa”. Scopul acestui grup de artişti sibieni şi nu numai, este acela de a reanima dorinţa pentru artă, atragerea publicului vizitator din zona contemplativă a expoziţiei de muzeu în zona interactivă a lucrării expuse ce poate fi luată acasă.
Ora 14:00 - Concert de fanfară – Fanfara Transilvania.
Foto: dalipaintings.com