Încet, încet, lucrurile încep să se miște și pe Valea Someșului, unde primăriile, alături de CJ vor să promoveze turismul pe Valea Someșului. Pentru înființarea Asociației de Dezvoltare, orașul Sângeorz-Băi și comunele Maieru, Rodna, Șanț și Ilva Mică, alături de CJ alocă câte 5000 de lei pentru constituirea patrimoniului inițial al asociației.
După ani de zile, lucrurile se mișcă și pe Valea Someșului, unde se înființează zilele acestea Asociația pentru Dezvoltarea Zonei Turistice montane Sîngeorz-Băi - Munții Rodnei!
Printre membrii fondatori ai acesteia, se numără și Consiliul Județean, care va aproba în ședința de luna aceasta, actul constitutiv, statutul și cota de participare financiară la constituirea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Dezvoltarea turismului pe Valea Someșului.
În strategiile de dezvoltare, zona respectivă este descrisă ca având un potențial deosebit, ea fiind prinsă și în strategia Regiunii de Nord-Vest, în strategia de dezvoltare a județului, zilele trecute chiar și orașul Sîngeorz-Băi finalizând strategia de dezvoltare a zonei.
Fiind situată de-a lungul unor linii de prăbușire, zona Sîngeorz - Băi-Munții Rodnei are numeroase izvoare de apă minerală datorită eroziunii, renumită fiind stațiunea Sîngeorz - Băi care dispune de 9 izvoare minerale și este una dintre primele stațiuni balneare curative din România.
În plus, Valea Someșului oferă peisaje uluitoare și datorită poziționării sale, la poalele munților Rodnei, este propice și pentru realizarea unui domeniu schiabil.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară are drept scop, dezvoltarea durabilă și promovarea turismului pe Valea Someșului, a agroturismului, silvoturismului şi ecoturismului, la poalele Munţilor Rodnei şi Valea Someşului Mare, dar și dezvoltarea unor proiecte specifice zonei montane şi staţiunii turistice de interes naţional, Sîngeorz-Băi.
CJ a făcut pe Valea Someșului, studii de prefezabilitate pentru mai multe proiecte: domeniu schiabil, parc acvatic, centru hipic, sat de vacanță, fermă ecologică și centru de producție, colectare și expoziție a produselor tradiționale.
În plus, unul dintre cele mai importante proiecte de pe Valea Someşului este domeniul schiabil, care va avea o suprafaţă de 25 de hectare, pe care se pot amenaja 4 pârtii (3 de dificultate medie și una de dificultate redusă), cu o lungime totală de circa 8,5 km.