Schimbările bruște de temperatură au dat mari bătăi de cap bistrițenilor dar și medicilor de familie. În acest an 3.000 de bistrițeni care s-au îmbolnăvit de viroze respiratorii și pneumonie au avut nevoie de ajutorul medicilor.
Potrivit datelor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud până în prezent nu a fost înregistrat niciun caz de gripă însă numărul celor care au ajuns la medic pentru că au făcut viroze sau pneumonie este destul de mare.
"Până acum, în acest an, s-au înregistrat în județul Bistrița-Năsăud 2719 de infecții acute ale căilor aeriene superioare și 270 de pneumonii. Față de aceeași perioadă a anului trecut, numărul este mai mic", a declarat pentru Bistrițeanul.ro directorul adjunct al DSP BN, dr. Doina Petri.
Medicii susţin că oamenii se răcesc deoarece nu se îmbracă adecvat pentru vremea de afară. Dacă dimineaţa este soare, bistriţenii se gândesc că aşa va fi toată ziua şi nu-şi mai iau o haină de rezervă iar apoi îi prinde frigul şi ca urmare răcesc. Sunt şi persoane care consumă băuturi răcoritoare direct din frigider, făra să se gândească la consecinţe.
Medicii atrag atenția asupra faptului că răcelile netratate corespunzător pot duce la complicații însă avertizează bistrițenii să nu ia medicamente decât după sfatul medicului sau al farmacistului.