Înarmaţi cu detectoare speciale de metale, doi pasionaţi de arheologie şi istorie au avut norocul să descopere zilele trecute în împrejurimile Bistriţei, 3 modene de argint austriece. Două dintre ele se păstraseră în solul bistriţean încă din 1773, iar una – cea mai mică, era din anul 1670.
“În occident există o adevărată pasiune pentru asemenea căutări cu detectoarele de metale” a povestit pentru Bistriţeanul.ro Marius Marinescu, arheolog în cadrul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, precizâd că această activitate necesită avize şi aprobări speciale, reglementate de lege.
Doi bistriţeni pasionaţi de arheologie s-au prezentat zilele trecute la muzeu cu trei monede din secolul 18.
“Monedele sunt 20 kreuzer 1773 litera Joseph II, 20 kreuzer Francisc II, şi 3 kreuzer din 1670 cu figura lui Leopold I. Monedele au o greutate toală de 14 grame. Locaţia nu poate fi dezvăluită!” au mai precizat pentru Bistirţeanul.ro cei doi pasionaţi de istorie veche, asigurâdu-ne că descoperirea s-a petrecut în judeţul nostru, şi a respectat legile în vigoare.
Monedele au fost achiziţionate de Muzeul Judeţean pentru că s-au păstrat într-o stare bună de conservare şi vor putea fi admirate în curând în secţia de istorie a muzeului.
Nu este lipsit de pericole să scormoneşti pămâtul în căutarea unor vestigii ale istoriei. Este posibil ca oamenii să dea peste tot felul de cartuşe, muniţie veche sau chiar mine rămase neexplodate din vremea războaielor recente. Dar este la fel de posibil să caute ore întregi şi să găsească doar capace de sticle sau fiare vechi şi alte asemenea ruginituri, fără o valoare prea mare. Cei care practică un asemenea “sport” ştiu că orice descoperire trebuie anunţată la muzeu, la Primărie sau la Poliţie, în funcţie de natura obiectelor descoperite.