Sfinţii Petru şi Pavel sunt prăznuiţi azi împreună, pentru că amândoi s-au săvârşit la Roma, la porunca împăratului Nero – Petru fiind răstignit cu capul în jos, iar lui Pavel tăindu-i-se capul. În basmele româneşti, Sfântul Petru este cel care îl însoţeşte pe Dumnezeu în călătoriile sale pe pământ, petrecute, cândva, la începuturile lumii.
Tradiţia a consemnat ziua de 29 iunie ca data a martirajului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel deşi cercetările mai noi au stabilit cu o anume precizie că Petru a fost răstignit în anul 64, iar Pavel a fost decapitat în anul 67. Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel sunt autori de epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2)
Sfântul Petru, numit la naştere Simon sau Simeon, era din oraşul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astăzi localitatea El Aradsch în Siria), fiind fratele mai mic al Apostolului Andrei. Tatăl lui se numea Iona. La vremea în care a fost chemat de Hristos la apostolat locuia în Capernaum, împreună cu soţia şi soacra sa. Se ocupa cu pescuitul, prin urmare, era un om simplu, neînvăţat.
În basmele populare româneşti, Sfântul Petru era o figură des întâlnită, fiind cel care îl însoţea pe Dumnezeu în călătoriile Sale pe pământ, la începuturile lumii.
Sfântul Petru s-a bucurat de respect din partea celorlalţi Apostoli. În multe situaţii, el lua cuvântul în numele tuturor. De pildă, în Cezareea lui Filip, atunci când Mântuitorul i-a întrebat pe ucenici cine cred că este El, Simon-Petru a răspuns prompt: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu“. Alături de fraţii Iacob şi Ioan, a fost martorul minunilor şi momentelor mai importante din viaţa lui Hristos.
Prea încrezător în sine (la Cina cea de Taină jurase că „dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti“), Petru este cel care se va lepăda de Hristos de trei ori în timpul Patimilor. Realizând trădarea săvârşită faţă de Învăţătorul său, s-a căit şi „a plâns cu amar”, fiind iertat după învierea din morţi a Mântuitorului.
Apostolul Pavel, spre deosebire de ceilalţi apostoli, a fost un intelectual de mare calitate şi echilibru, născut în Asia Mica unde se vorbea greaca, pe care o cunoştea foarte bine şi care era limba lui maternă. Mai vorbea ebraica şi aramaica şi a ocupat din tinereţe un post important (un fel de procuror de execuţie al zilelor noastre).
Pavel era deci evreu cu trup şi suflet, devotat credinţei lui iudaice, care nu admitea că un om poate pretinde că este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, de la bun început a fost total împotriva creştinilor. În cartea Faptele Apostolilor se povesteşte că Pavel (pe atunci Saul) a fost cel care păzea hainele iudeilor care l-au ucis cu pietre pe primul arhidiacon Ştefan, întâiul martir.
Apoi a devenit un mare persecutor al creştinilor descoperindu-i, arestându-i, supunându-i la torturi până când creştinii au fost nevoiţi să fugă din Ierusalim, refugiindu-se în cetatea Damascului. Saul a luat o autorizaţie specială, o gardă de militari şi a plecat pe drumul Damascului ca să-i prindă şi să-i aresteze dar pe drum s-a întâmplat marea minune care rămâne crucială în istoria omenirii. Pe drum i s-a arătat o lumină strălucitoare şi din lumină un glas a întrebat: Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?
Din cauza luminii strălucitoare Saul a rămas orb, a fost condus în cetatea Damascului la un creştin pe nume Anania care l-a primit în casa lui, l-a hrănit ca să se înzdrăvenească şi i-a tâlcuit Evanghelia şi sensul ei. Acolo, în casa lui Anania şi prin mâinile aceluia, Saul s-a botezat, primind numele de Paul sau Pavel.
De atunci Pavel a devenit cel mai destoinic şi mai hotărât apărător al Evangheliei lui Hristos. Şi pentru că avea o mare influenţă asupra păgânilor şi pentru că vorbea bine limba greacă (fiind foarte iscusit şi la curent cu vechea cultură greacă, cu poeţii şi literatura greacă), a fost trimis să propovăduiască la păgâni. Aşa se face că Pavel a devenit apostolul neamurilor, prin neamuri înţelegându-se păgâni.
Sursa: creştinortodox.ro