Judecătorii au decis, în urmă cu puţin timp, că Ioan Sîngeorzan, tânărul de 26 de ani care a ucis o tânără în timp ce traversa regulamentar, va sta în arestul poliţiei încă 29 de zile. La finalul procesului, dacă fostul poliţist va fi găsit vinovat, riscă să petreacă până la 15 ani de închisoare.
În această după-amiază, fostul poliţist din Năsăud, care a provocat un grav accident de circulaţie, a fost dus în faţa judecătorilor de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud cu propunere de arestare preventivă. După ce magistraţii au analizat dosarul, au stabilit că Ioan Sîngeorzan reprezintă un pericol public şi că trebuie să rămână în arest încă 29 de zile.
Fostul poliţist, care a lucrat la Secţia 6 Poliţia Rurală Năsăud, a accidentat mortal joi seara o tânără de 17 ani care traversa strada regulamentar alături de fratele ei. Pe lângă faptul că a fugit de la locul accidentului, colegii lui au stabilit că avea o alcoolemie de 0,71 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
Acum este cercetat pentru ucidere din culpă, fugă de la locul accidentului şi conducerea autoturismului sub influenţa băuturilor alcoolice şi riscă să petreacă până la 15 ani de inchisoare.