Aproape un milion de români îşi serbează azi onomastica pentru că poartă numele celui care e ocrotitorul armatei române. Sărbătoarea este considerată începutul verii pastorale, aşa cum Sfântul Dumitru marchează încheierea ei. De sfântul Gheorghe ard comorile în păduri sau pe dealuri iar cine le vede noaptea luminând – le poate găsi ziua.
Mare sărbătoare astăzi la biserica din Piaţa ruşilor, de pe Calea Moldovei, care are drept hram pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Nu doar ortodocşii îl prăznuiesc azi pe Sântul Gheorghe ci şi romano-catolicii.
Una din superstiţiile acestei zile spune că, de sfântul Gheorghe ard comorile în păduri sau pe dealuri iar cine le vede noaptea luminând – le poate găsi ziua.
Sfântul Mucenic Gheorghe s-a născut în Capadocia, din părinţi creştini şi a trăit în vremea împăratului Diocleţian (în secolul al IV-lea). Datorita vitejiei şi victoriilor sale, a ajuns conducător de armată.
În anul 303, împăratul Diocleţian va începe lupta împotriva creştinilor. Au fost dărâmate lăcaşuri de cult, interzise adunările creştinilor, arse cărţile sfinte, iar cei ce refuzau să aducă jertfă zeilor erau ucişi. În faţa acestei situaţii, Sfântul Gheorghe nu se fereşte să-şi mărturisească credinţa în Hristos, motiv pentru care va fi întemniţat. A fost supus unor chinuri îngrozitoare, a fost lovit cu suliţa, tras pe roată, îngropat în var, i-au fost puse lespezi de piatră pe piept, dar nicio tortură nu l-a făcut să renunţe la credinţa sa.
Cei prezenţi la aceste suferinţe, uimiti de faptul că Sfântul Gheorghe a rămas nevătămat şi că a înviat un mort, au renunţat la credinţa păgână şi au îmbrăţişat credinţa în Hristos. Minunea învierii celui decedat a convins-o şi pe împărteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, să treacă la creştinism.
Sfântul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste încercări au fost zadarnice. Pentru că nu şi-a lepadat credinţa în Hristos, Sfântul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, în ziua de 23 aprilie 304 – care a şi rămas de atunci zi de prăznuire.
Sursă & foto: crestin-ortodox.ro.