Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274, devenind suveranul întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxentius şi a lui Licinius.

Potrivit unor mărturii, în ajunul luptei cu Maxentiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: „In hoc signo vinces” (Prin acest semn vei birui). Noaptea, în vis, i s-a arătat Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii, Constantin a ieşit biruitor în lupta cu Maxentius onorând această victorie pe Arcul de Triumf (monumentul Romei) pe care au fost sculptate cuvintele „quod instinctu divinitatis mentis” („prin inspiraţie divină”).

A rămas în istorie ca fiind autorul Edictului de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. (Va deveni însă religie de stat câţiva zeci de ani mai târziu, în timpul lui Teodosie cel Mare). După edictul din 313, împăratul scuteşte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi după legile statului.

Tot Constantin este cel care înlătură din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu). Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (în 325), unde după îndelungi dezbateri, s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţă cu Tatăl şi deci, din veci cu El.

Tot cu acel prilej au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixată data Paştilor (prima duminică după luna plină, după echinocţiul de primăvară) au fost stabilite 20 de canoane referitoare la disciplina bisericească.

Sfântul Constantin cel Mare a fost botezat pe patul de moarte de către episcopul Eusebiu de Nicomidia şi a murit la scurt timp (în 337) în Nicomidia, fiind înmormântat în biserica Sfinţii Apostoli din Constantinopol, ctitorită chiar de el.

Împărăteasa Elena, mama lui Constantin s-a născut în provincia Bitinia, a fost căsătorită cu generalul roman Constantin Chlorus care, în anul 293, la îndemnul împăratului Diocleţian, a divorţat de Elena. Fără a se mai recăsători vreodată, Elena a trăit departe de atenţia publică, dar aproape de fiul său.

Ei i se atribuie descoperirea crucii pe care a fost răstignit Hristos pe dealul Golgotei. Potrivit tradiţiei, în urma săpăturilor s-au găsit trei cruci cu care a fost atins un mort. Acesta a înviat în momentul în care a fost atins de Crucea Domnului. Pe 14 septembrie 326, episcopul Macarie I al Ierusalimului a înălţat-o în faţa mulţimii, ziua de 14 septembrie devenind, de atunci, sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci în calendarul creştin.

Împărăteasa Elena a zidit Biserica Sfântului Mormânt, Biserica din Bethleem, pe cea din Nazaret şi multe alte sfinte locaşuri.

Sursa: crestinortodox.ro

Foto: ziare.com, descoperă.ro