Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a acceptat 188 de dosare ale bistrițenilor interesați să își monteze panouri solare sau pompe de căldură, fondurile alocate județului nostru fiind epuizate ieri.
Cele 188 de dosare depuse de bistrițeni, dosare care au fost complete și au fost introduse în sistemul online au fost trimise astăzi la București pentru verificare.
Directorul Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud, Sever Roman, spune că majoritatea bistrițenilor care au aplicat pentru Programul Casa Verde au solicitat bani pentru instalarea panourilor solare, subvenția în aceste cazuri fiind de 6.000 de lei.
Au existat și câteva solicitări pentru pompe de căldură, însă majoritatea bistrițenilor preferă varianta panourilor solare pentru a-și încălzi ecologic locuințele.
Pentru acest an județului nostru i-a fost repartizată inițial suma de 852.000 de lei la care s-a mai adăugat 25% datorită numărului mare de solicitări primite. În aceste condiții, 188 de bistrițeni vor primi subvenții pentru căldură.