Cand ati pus ultima oara mana pe o carte? Mai aveti timp si pentru lectura? Desi pare greu de crezut, numarul cititorilor din Bistrita a crescut. Aproape 180 de persoane trec zilnic pragul Bibliotecii Judetene doar la sectia de Imprumut Adulti.
Nu la fel stateau lucrurile, insa, inainte de 1989. Desi pe atunci bistritenii aveau mai mult timp liber si putine alternative pentru a-l umple – foarte putini dintre ei treceau pe la biblioteca orasului. Rodica Bartes, care ocupa functia de bibliotecara de peste 25 de ani, crede ca in acele vremuri cartile erau destul de ieftine si multa lume isi permitea sa le cumpere.
Acum, dimpotriva, pretul cartilor a crescut foarte mult iar oamenii isi permit mai rar achizitii de carte. Acesta este si motivul pentru care numarul cititorilor a crescut foarte mult in ultimii ani, biblioteca ajungand in prezent la peste 17.500 de abonati adulti. Peste 60.000 de volume sunt disponibile pentru bistriteni in sectiile Bibliotecii Judetene dar numarul de carti noi creste in fiecare saptamana.
Cei mai multi solicita carti de beletristica dar exista si o categorie importanta care prefera carti de specialitate. In ultimii ani a crescut mult si interesul pentru carti tehnice, carti de filosofie sau estetica.
Rodica Bartes crede ca aceasta se datoreaza si aparitiei facultatilor si a studentilor in Bistrita. In zilele bune, biblioteca se poate lauda cu 400 de cititori iar, in medie, prin sectia de adulti se perinda intre 150 – 180 de cititori.
“Pentru ca muncesc aici de atatia ani, am ajuns sa-i cunosc pe cititori destul de bine. Ne-am imprietenit, de exemplu, cu o doamna care implineste anul acesta 82 de ani si trece regulat pe la biblioteca. Avem multi cititori peste 75 de ani…” povesteste Rodica Bartes.