Angajatii de la Politia Comunitara Bistrita-Nasaud au ridicat numai in ultima saptamana 15 autovehicule care erau parcate neregulamentar. Acestia au aplicat si amenzi in valoare totala de 1500 de lei soferilor certati cu legea.
Soferii care isi lasa masinile parcate neregulamentar risca sa fie amendati si sa le fie ridicate masinile! Angajatii de la Politia Comunitara Bistrita aplica fara comentarii amenzi si sanctiuni celor care nu respecta legea.
In perioada 18 - 24 septembrie, agentii Politiei Comunitare au dispus ridicarea unui numar de 15 autovehicule si au aplicat 15 sanctiuni contraventionale in valoare totala de 1.500 de lei.
De la inceputul anului si pana in prezent, au fost ridicate 393 de autovehicule parcate in locuri necorespunzatoare. Politistii comunitari au dat 163 de avertismente scrise si 230 de amenzi cu o valoare toatala de 35.650 de lei.
Masinile sunt ridicate pe o platforma si duse la firma Dumcor SRL, pe strada Zefirului. De acolo, pentru a le putea lua inapoi, proprietarii trebuie sa plateasca celui care le-a ridicat si transportat masina 300 de lei.
La taxe si impozite trebuie platita si suma de 150 de lei, care reprezinta contravaloarea amenzii pentru parcarea neregulamentara.