15 brăduți, care de care mai originali, au fost licitați astăzi în holul Hotelului Metropolis, în scopuri caritabile. După licitarea brăduților s-au adunat în jur de 19.000 de lei, bani care vor ajunge în parte la Dănuț Bungărdean, un tânăr violonist care are nevoie de un instrument nou și la Asociația Aripi de Copil.
Holul Hotelului Metropolis a găzduit astăzi o licitație cel puțin deosebită. 15 brăduți naturali și artificiali împodobiți cu originalitate au fost scoși la licitație în scopuri caritabile. Creativitatea de care au dat dovadă cei care au împodobit brăduții nu a avut margini. Unii au ales să îi împodobească cu ornamente realizate manual, alții cu pene, păpuși, felicitări și chiar... cadouri.
A fost cazul liberalei Calo Viorica, ce a atașat brăduțului său alte 20 de cadouri, pentru a fi dăruite mai departe de către noul posesor al pomului de Crăciun. Brăduțul împodobit de Calo Viorica a fost achiziționat însă doar cu 700 de lei.
Brăduții au fost împodobiți și donați de liberali, dar și de elevi ai Colegiului Național „Andrei Mureșanu” și chiar de către angajații Leoni.
Licitațiile au pornit de la 400 de lei, prețul cel mai scăzut oferit pentru un brăduț fiind de 600 de lei.
Senatorul Dorin Dobra și-a adjudecat un brăduț împodobit cu felicitări lucrate manual, pentru care a plătit 600 de lei.
Și președintele PNL și deputatul Stelian Dolha a licitat pentru un brăduț, pentru care a scos din buzunare 1.100 de lei.
La licitație a participat și consilierul județean Florin Urîte, care a oferit 1.100 de lei pentru un brăduț gata împodobit. Au mai licitat reprezentanții Transmixt, dar și directorul Proterm-Line, Mircea Archiudean. Prezent a fost și administratorul EMI Corporation, care a dat pentru un brăduț 1.500 de lei.
„O să iau acest brad acasă. Nu știu ce o să facă nevastă-mea, cred că o să mi-l dea de cap”, a precizat râzând Gelu Drăgan, administratorul EMI Corporation.
Prețul cel mai mare oferit pentru un brăduț a fost de 2.200 de lei. Cel care a plecat acasă cu cel mai „scump” brăduț a fost Marius Cotor, directorul Leoni Bistrița.
În total, în urma licitației s-au adunat în jur de 19.000 de lei. Parte din această sumă va merge la Dănuț Bungărdean, un elev de clasa a VII-a, care face minuni cu vioara și care are nevoie de un instrument nou. O parte din sumă va merge pentru proiectele Asociației Aripi de Copil.
La licitație a participat și un anonim care a insistat să îl ajute pe tânărul muzician. Acesta a oferit pentru un brăduț 400 de euro, iar mai apoi i-a dăruit lui Dănuț bradul licitat.