Biserica Evanghelica este in reabilitare de mai bine de trei ani dupa ce in 2008 turnul si o parte din acoperis au fost mistuite intr-un incendiu. Pe langa donatiile care se strang, an de an si Primaria Bistrita da bani pentru repararea cladirii. In acest an 15 miliarde de lei au fost alocati pentru refacerea bisericii.
Un cumplit incnediu a izbucnit in iunie 2008 la Biserica Evanghelica. In ciuda eforturilor facute de pompieri flacarile au distrus turnul si o parte din acoperis. Focul a topit clopotele din turn si a distrus ceasurile montate pe acesta. Pierderile suferinte au fost imense, nu neaparat din punct de vedere material, ci din punct de vedere cultural. Bistrita pierdea la vremea aceea unul dintre cele mai importante simboluri.
Oameni simpli, asociatii, fundatii, biserici si autoritatile locale s-au mobilizat si au strans fonduri pentru a reface turnul bisericii si acoperisul. S-au strans donatii atat din tara cat si din strainatate, in special de la comunitatile de sasi.
Si Primaria Bistrita s-a implicat pentru repararea turnului Bisericii Evanghelice si a acoperisului. In acest an municipalitatea a alocat 1,5 milioane de lei (15 miliarde de lei vechi), bani care sa ajute la finalizarea lucrarilor.
Biserica Evanghelica are cel mai inalt turn din Transilvania, 76,5 metri si este singura din tara care este dotata cu lift in turn. Cladirea dateaza din secolul al XIV-lea si este unul dintre cele mai importante simboluri ale Bistritei.