„...Umplută de puterea Trupului răstignit al lui Hristos, Crucea e mijlocul prin care preotul sfințește toate obiectele și actele Sfintei Liturghii, binecuvântează pe credincioși și toate ale lor. Nimic nu face preotul fără Cruce. Nici el, nici credincioșii, nu încep și nu încheie vreo rugăciune fără Cruce. Crucea e arma de care nu se desparte preotul niciodată și nici credinciosul în relația lui cu Dumnezeu.

Prin Cruce se revarsă și se slăvește iubirea lui Dumnezeu față de oameni, prin ea se revarsă toate bunătățile Lui asupra lumii.

Dumnezeul nostru este Dumnezeul Crucii, pentru că este Dumnezeul iubirii, al milei și al darniciei Lui față de noi. La aceasta ne gândim când vedem Crucea, când ne însemnăm cu ea, când suntem binecuvantați prin ea, când ne închinăm ei...” spunea Părintele profesor Dumitru Stăniloae, la un moment dat, cu gândul la sărbătorea de astăzi – când creștinii ortodocşi, romano şi greco-catolici prăznuiesc Înălţarea Sfintei Cruci, rememorând două evenimente deosebite: aflarea Sfintei Cruci pe care a fost răstignit Mântuitorul şi Înălţarea ei solemnă în faţa poporului de către episcopul Macarie al Ierusalimului, în ziua de 14 septembrie 335, şi aducerea Sfintei Cruci de la perşii păgâni, în anul 629, în vremea împăratului bizantin Heraclius, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim - Biserica Sfintei Cruci.

Este o zi de rugăciune și post aspru, fără mâncare de dulce, pentru că aminteşte de patimile şi moartea lui Hristos.

Credința populară asociază Ziua Crucii cu sfârşitul verii şi începutul toamnei: în această zi se crede că şerpii şi alte reptile încep să se retragă în ascunzişurile subterane, hibernând până în primavara următoare.

În lumea satelor există credinţa că şerpii, înainte de a se retrage, se strâng mai mulţi la un loc, se încolăcesc şi produc o mărgică numită “piatra nestemată”, folositoare pentru vindecarea tuturor bolilor.

De Ziua Crucii se strâng ultimele plante de leac (micşunele, mătrăgună, năvalnic) și se duc, împreună cu buchetele de flori şi busuioc, la biserică, pentru a fi puse în jurul crucii şi a fi sfinţite. Plantele sfinţite se păstrează în casă, la icoane, fiind folosite la nevoie în vindecarea unor boli sau la farmecele de dragoste.

Superstițioșii de demult ai satelor au lansat și ipoteza că în această zi florile se plâng una alteia pentru că se usucă şi mor iar cele care înfloresc după această zi (cum este și brânduşa de toamnă) sunt socotite flori ale morţilor.

Busuiocul sfinţit de Ziua Crucii se pune în vasele de apă ale păsărilor, pentru a le feri de boli şi la streşinile caselor, pentru a le feri de rele şi în special de trăsnete.

Sursa: crestinortodox.ro, superstitii.ro