Atanasie Todoran s-a născut în Bichigiu, sat de pe Valea Sălăuţei, într-o familie de ţărani liberi, fiind înrudit cu familia preoţilor Coşbuc din Hordou, strămoşii poetului George Coşbuc. Era unul dintre fruntaşii comunei, cunoscător de carte, jude şi colector al dărilor în comunele de pe Valea Bichigiului şi a Sălăuţei. Se pare ca încă din tinereţe a făcut parte dintr-un regiment care era aşezat undeva lângă Viena şi, tot amânându-i-se eliberarea, a dezertat şi s-a întors acasă.

Pentru această dezertare, a fost închis câţiva ani în Turnul Dogarilor din cetatea Bistriţei. După ce a fost eliberat, s-a întors la Bichigiu iar în anii 1761-1762 a tratat cu guvernul din Viena, alături de alţi fruntaşi, militarizarea a 21 de comune de pe Valea Bichigiului, Sălăuţei şi Someşului Mare.

A fost el însuşi la Viena, împreună cu alţi români, unde s-a încheiat pactul cu guvernul, fiind asiguraţi că, după intrarea în regimentul grăniceresc, românii din Năsăud vor beneficia de înlesniri. El a cerut însă ca, prin înfiinţarea regimentului de graniţă, românii să nu fie siliţi să-şi lepede credinţa, căci de decenii ortodocşii transilvăneni se confruntau cu impunerea, aproape pe orice cale, a credinţei unite.

Intors acasă şi aşteptând roadele înţelegerii, Atanasie a realizat că nu s-a ţinut seama de dorinţa românilor şi a început să se opuna pe faţă procesului de militarizare. Năsăudenii vedeau limpede că sistemul grăniceresc urmărea să-i convertească la catolicism şi că nu li se aplica promisiunea ridicării iobăgiei.

Pe 10 mai 1763, la Salva, pe platoul numit "La mocirlă", era organizată sfinţirea drapelelor de luptă şi depunerea jurământului de către nouă companii ale Regimentului de graniţă nou înfiinţat. 

Când militarii erau pregătiţi pentru depunerea jurământului, în faţă a ieşit, calare, "moş Tănase Todoran", în vârstă de 104 ani, şi le-a rostit grănicerilor o cuvântare. Printre altele le spunea: "De doi ani noi suntem grăniceri şi carte n-am primit de la înalta împărăteasă că suntem oameni liberi!... Aşa nu vom purta armele, ca sfânta credinţă să ne-o batjocorească! Jos armele!".

Cuvintele înflăcărate ale bătrânului au dat roade. Soldaţii care urmau să depună jurământ de credinţă faţă de Viena au trecut de partea lui Atanasie aruncând armele jos, în semn de protest şi nesupunere. La scurt timp după aceea, s-au făcut cercetari pentru ca vinovaţii să fie pedepsiti.

În 12 noiembrie 1763, pe acelaşi platou din Salva a avut loc execuţia celor găsiţi vinovaţi de revolta din mai. Atanasie Todoran a fost frânt cu roata de sus în jos, iar capul i-a fost legat de o roată, "pentru că i-a reţinut pe oameni de la unire şi de la înrolarea în statutul militar grăniceresc...", după cum se arată în sentinţa de condamnare.

Împreuna cu Atanasie au fost martirizati prin spânzurare, "pentru aceeaşi vină", Vasile Dumitru din Mocod, Grigore Manu din Zagra şi Vasile Oichi din Telciu, alte 19 persoane fiind supuse bătăilor cu vergi; mulţi dintre cei bătuţi au murit sub lovituri. Capetele celor martirizaţi au fost ridicate pe pari, la poarta caselor în care locuiseră, iar bucăţi din trupurile ciopârţite au fost aşezate la răscruci de drumuri.

Primind moartea martirică, Atanasie şi-a vărsat sângele pentru credinţa strămoşească şi pentru drepturile românilor transilvăneni. De atunci şi până astăzi, cinstirea memoriei lui se face neîntrerupt în conştiinţele ortodocşilor năsăudeni, iar mărturiile vremii îi aşează alături pe cei trei care au pătimit împreună cu el.

Sursa: Arhiepiscopia-ort-cluj.org.

Foto: Basilica.ro