Pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului armelor și munițiilor, polițiștii au efectuat ieri şi alaltăieri 11 controale și o percheziție domiciliară la persoane care dețin arme. Au constatat 12 infracțiuni la regimul armelor și munițiilor și au fost ridicate, în vederea confiscării, 12 arme, deținute ilegal.
Polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de polițiști din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale și structuri de ordine publică ale Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud au acționat pe linia respectării regimului armelor și munițiilor, pe raza întregului județ.
Pentru prevenirea și combaterea nerespectării regimului armelor și munițiilor, polițiștii au efectuat 11 controale și o percheziție domiciliară la persoane care dețin arme. Cu această ocazie, au fost constatate 12 infracțiuni la regimul armelor și munițiilor și au fost ridicate în vederea confiscării 12 arme, deținute ilegal.
ATENȚIE! Deținătorii de arme trebuie să aibă în vedere următoarele:
Rudele persoanelor care au deţinut arme sau materiale explozive sunt obligate ca, după decesul acestora, să anunţe Poliţia.
De asemenea, vă reamintim faptul că nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor, precum şi nerespectarea regimului materiilor explozive, atrage pedeapsa cu închisoarea, astfel:
Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul ori folosirea materiilor explozive sau orice alte operaţiuni, precum circulaţia acestora, fără drept, se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 7 ani, tentativa se pedepseşte; Deţinerea sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau amendă;
Deţinerea, portul, confecţionarea, precum şi orice operaţiuni privind circulaţia armelor letale, a muniţiilor, mecanismelor sau dispozitivelor acestora sau funcţionarea atelierelor de reparare a armelor letale, fără drept, se pedepseşte cu închisoare la unu la 5 ani;
Nedepunerea armei și a muniției la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani. Pemisul de armă este valabil 5 ani, de la data eliberării sau de la data ultimei prelungiri.
Condiţiile de păstrare şi port ale armelor letale, de către persoanele autorizate în acest sens:
Titularul dreptului de a purta şi a folosi arme letale are obligaţia de a păstra arma şi muniţia înscrisă în permisul de armă în condiţii de securitate, astfel încât să nu permită accesul la acestea al persoanelor neautorizate.
Păstrarea armei şi muniţiei prevăzute la alin. (1) la domiciliul sau reşedinţa deţinătorului se face în locuri special destinate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.
Arma de apărare şi pază poate fi purtată numai de către titularul permisului, cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii:
Trebuie să fie asigurată şi să nu fie armată;
Să nu prezinte defecţiuni, cu excepţia situaţiei în care este transportată la armurier;
Trebuie să stea în permanenţă introdusă în toc şi ascunsă vederii, cu excepţia situaţiilor în care persoana este autorizată, potrivit legii, să o utilizeze;
Să se afle în permanenţă numai asupra sa şi să nu fie înmânată, sub nicio formă, altor persoane, cu excepţia armurierilor, intermediarilor, organelor de poliţie competente, precum şi personalului abilitat prin lege să păstreze şi să asigure securitatea temporară a armelor, la intrarea în instituţiile publice, în mijloacele de transport naval sau aerian, precum şi în alte locuri unde portul armei este interzis prin lege;
Deţinătorul să nu se afle sub influenţa băuturilor alcoolice, produselor sau substanţelor stupefiante, a medicamentelor cu efecte similare acestora ori în stare avansată de oboseală sau să nu sufere de afecţiuni temporare, de natură să genereze o stare de pericol, în condiţiile în care poartă arma asupra sa.
9050 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.