Liberalul va ajuta la deschiderea unei biblioteci în comuna Poiana Ilvei. Va fi nevoie de 8000 de volume pentru ca biblioteca să poată fi deschisă iar toţi cei care vor face donaţii vor primi diplome de fondatori - anunţă primarul comunei Poiana Ilvei, Eugen Benţa.
Comuna Poiana Ilvei nu are la această oră o bibliotecă iar cei care vor să citească sau elevii sunt nevoiţi să îşi cumpere cărţi. Pentru a rezolva această problemă liberalul Dorin Dobra, candidat al USL-ului pe Colegiul 1 - Senat, vrea să deschidă în comună o bibliotecă.
Primul pas care trebuie făcut ar fi adunarea a 8000 de volume de cărţi, minimul necesar pentru deschiderea unei biblioteci. Dorin Dobra a donat deja 100 de volume de cărţi şi speră că şi alţii îi vor urma exemplul şi vor ajuta autorităţile din Poiana Ilvei să ducă la bun sfârşit acest proiect.
În cadrul unei conferinţe de prsă, alături de Dobra a fost prezent şi primarul comunei Poiana Ilvei, Eugen Benţa care a făcut apel la locuitorii judeţului să ajute la deschiderea bibiliotecii şi să doneze, fiecare după posibilităţi, cărţi ori reviste.
Toţi cei care vor pune umărul la ducerea la îndeplinire a acestui proiect vor primi din partea Primărei Poiana Ilvei câte o diplomă de fondator.