Ce-i drept, nu suntem în topul celor mai îndârjiţi şi harnici oameni ai muncii, nu suntem nici în pericol de a deveni workoholici – dar măcar îi cinstim pe cei care încă muncesc pentru binele nostru, al tuturor. Este ziua internaţională a muncii, celebrată pe vremuri cu ore lungi de defilare şi cântece patriotice, mici şi bere cât cuprinde…
An de an, pe 1 Mai se sărbătoreşte Ziua Internaţională a Muncii – introdusă de americani în memoria victimelor unei greve muncitoreşti: în anul 1889, Congresul Internaţionalei Socialiste a decretat ziua de 1 mai ca Ziua Internaţonală a Muncii, în memoria victimelor grevei generale din Chicago.
La originea semnificaţiei acestei zile se află însă reducerea programului de muncă la 8 ore.
Pe 1 mai 1886, sute de mii de manifestanţi au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite, însă, cea mai mare demonstraţie a avut loc la Chicago, unde s-au adunat 90.000 de demonstranţi, din care aproximativ 40.000 se aflau în grevă.
Rezultatul a fost istoric: aproximativ 35.000 de muncitori au câştigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului.
O bună bucată de vreme, 1 Mai nu era nicidecum comemorată cu bere, mici sau grătare ci exclusiv prin manifestaţii muncitoreşti.
În perioada regimului comunist, de 1 Mai autorităţile organizau impresionante manifestaţii pe marile bulevarde ale patriei iar coloane imense de oameni, în ţinute festive, salopete sau costume speciale scandau lozinci şi purtau pancarte uriaşe cu mesaje optimiste (majoritatea cuprinzând imbolduri precum "Trăiască" şi "Înflorească") pentru conducătorul suprem, Nicolae Ceauşescu.
Cei aflaţi la cârma ţării şi a judeţelor urmăreau parada pe o scenă special amenajată, admirând şi aplaudând intens coloanele de oameni care treceau prin faţa lor cântând şi scandând lozinci.
La aceste defilări erau convocaţi absolut toţi cetăţenii indiferent de vârstă: de la şoimii patriei (copiii de 3, 4 ani, înscrişi la grădiniţe), pionieri (în clasele primare şi mai mari) şi până la muncitorii din fabrici - pregătirile derulându-se cu câteva săptămâni bune înainte, pentru ca totul să iasă ca la carte.
După defilare, oamenii mergeau la restaurante pentru a servi mici şi bere, uneori pe cheltuaiala fabricilor, sau ieşeau "la iarbă verde" pentru un grătar preparat alături de Dacia obosită după urcuşul pe dealuri...
După 1990, importanța propagandistică a zilei a fost minimalizată iar din marea sărbătoare de acum 25 de ani nu s-au păstrat, în zilele noastre, decât micii şi berea pe care românii continuă să le consume cu aceeaşi îndârjire....