CSM Bistrița a învins cu 33-18 la Târgu Mureș, în Divizia A de handbal feminin. Meciul s-a disputat astăzi, fiind reprogramat din etapa a 4-a.
Partida a fost echilibrată doar în primele 10 minute, după care jocul s-a rupt în favoarea bistrițencelor.
Antrenorii Horațiu Pașca și Radu Moldovan au folosit tot lotul pe care l-au avut la dispoziție.
Cele mai multe goluri au fost marcate de Oana Cârstea, 9. „A fost un meci în nota celor de până acum. Sâmbătă, va fi mult mai greu cu Slatina, o echipă neînvinsă și ea până acum”, spune antrenorul Pașca.
CSM: Cetățeanu, Caragea, Zegrean (3 goluri), Vezențan (3), Andrada Maior (8), Cârstea (9), Andriță (1), Tămaș (4), Vârtic (2), Ciunt (3), Szabo, Cira, Dorhoi, Bărbos.