130 de elevi și profesori, reprezentanți ai Primăriei, Poliției, Jandarmeriei și Bisericii orașului Năsăud au participat la o dezbatere referitoare la tipurile de date personale, modul de interacțiune online și implicațiile comerciale ale colectării de date, fiind promovată, astfel, și linia de informare și consiliere privind siguranța pe net.
Clubul Copiilor din Năsăud participă la concursul național Ora de Net „Cetățenia digitală. Drepturi și responsabilități pe Internet privind datele personale”. Inițiativa este derulată în cadrul programului Ora de Net, susținut de Ministerul Educației Naționale și se încadrează în mișcarea globală propusă de INSAFE – rețeaua internațională a Centrelor Naționale „Better Internet for Kids”.
În vederea participării la concursul menționat, Clubul Copiilor Năsăud a organizat evenimentul „Gândeşte, asigură-te şi apoi dă click”, desfășurat zilele trecute, în aula Colegiului Național „George Coșbuc”, din Bulevardul Grănicerilor, Nr. 2, Năsăud, întâlnire care a reunit 130 de participanți, printre care reprezentanți ai Primăriei, Poliției, Jandarmeriei și Bisericii orașului Năsăud.
Au fost dezbătute aspecte legate de tipurile de date personale, modul de interacțiune online și implicațiile comerciale ale colectării de date. Totodată, a fost promovată linia de informare și consiliere privind siguranța pe internet a copiilor, ctrl_AJUTOR, coordonat de Organizația Salvați Copiii și disponibilă gratuit prin intermediul platformei www.oradenet.ro.
„Discuțiile au avut scopul de a crește nivelul de informare a copiilor, părinților și cadrelor didactice cu privire la drepturile și responsabilitățile pe Internet privind datele personale. Acest eveniment a fost organizat de echipa „Luptătorii virtuali”, coordonată de prof. Constanţa Pop, iar în cadrul dezbaterii cu tema „Gândește, asigură-te și apoi dă click!” s-a prezentat și semnificația datelor cu caracter personal, cum se manifestă fenomenele de tip cyber-bullyng sau phishing și cum se pot proteja elevii în mediul online...”, a subliniat directoarea colegiului, profesoara Dorina Buia.
„Scopul nostru este să protejăm și să încurajăm copiii în accesarea oportunităților digitale precum dobândirea de cunoștințe, comunicarea, dezvoltarea de abilități și îmbunătățirea perspectivelor în carieră. Credem cu tărie că fiecare copil ar trebui să primească educație de calitate și să dezvolte abilitățile și cunoștințele necesare pentru a prospera în secolul XXI.”, a precizat profesoara Constanța Pop, coordonatoarea activității.
În perioada octombrie-noiembrie 2017, peste 2.700 de cadre didactice s-au alăturat echipei Ora de Net, pentru a susține o activitate educațională cu scopul de consultare a copiilor. Prin acest demers național, derulat în regim de voluntariat, se propune surprinderea cunoștințelor copiilor din România privind drepturile copilului, experiența online și percepția lor față de tratarea acestei teme de către adulții din viața lor (profesori, părinți, autorități, mass media, companii etc).
Concursul se va derula în perioada 12 februarie – 30 martie 2018, iar autorii proiectelor câstigătoare vor primi diplome din partea Ministerului Educației Naționale. Recompensarea echipelor câștigătoare va fi sprijinită de partenerii proiectului Ora de Net și va consta în echipamente care vor facilita procesul educațional.
Înscrierea în concurs se va face accesând pagina www.oradenet.ro/concurs2018, unde se regăsește și regulamentul complet.
Locul de desfășurare a fost pus la dispoziție în baza parteneriatului încheiat între Clubul Copiilor Năsăud și Colegiul Național „George Coșbuc” din Năsăud.