Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  20 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



Anul 2017 : S-a născut copilul cu numărul 900 la Clinica Sanovil!

31/12/2017 15:00:27 Flavia DANCIU  
De la an la an, numărul copiilor născuți în Clinica Sanovil crește. În 2017 au venit pe lume 905 bebeluși. Numărul 900 a fost o fetiță frumoasă, pe nume Dorina.

Miracolul unei noi vieți este la fel de extraordinar și de uimitor, de fiecare dată, indiferent de câți nou – născuți vezi sau ajuți să vină pe lume. Anul acesta, la Clinica Sanovil, s-au născut peste 900 de copilași.

Dr. Mureșan Gavrilaș a fost de acord să răspundă la câteva întrebări adresate de reporterii Bistrițeanul.ro

1. Care este sentimentul pe care îl aveți când vă gândiți că 900 de vieți au venit pe lume în această clinică, în acest an?

În Clinica Sanovil s-au născut de la înființare până astăzi, ultima zi din anul 2017, un număr de 6.972 copii. Am putea organiza cu adevărat „orășelul copiilor născuți la Sanovil”. În anul 2007 s-au născut 98 de copii, apoi în fiecare an tot mai mulți bebeluși au ales să se nască la noi astfel că în anul 2017 au venit în lume, pe la Sanovil, 905 bebeluși, de fapt, oameni, dintre care 442 fetițe și 463 băieți, în fiecare an fiind un echilibru frumos între cele două sexe.

Simt o mare bucurie cu fiecare naștere și mulțumesc lui Dumnezeu de fiecare dată, cu recunoștință nemărginită, pentru fiecare copil născut sănătos, pentru fiecare mamă care primește și trece cu bine acest dar suprem care este nașterea, mă emoționează să văd copilul nou - născut cum vine la întâlnirea cu lumea noastră, cu pachețelul lui de energie care îi va ține flacăra vieții luminoasă mulți ani. Îi văd și știu că așa cum se manifestă la naștere, așa vor fi toată viața.

2. Vă amintiți care a fost cea mai grea naștere la care ați asistat?

Toate nașterile sunt grele pentru obstetricianul și echipa pe care o conduce pentru că trăim alături de paciente și de familiile lor (de multe ori tăticul este cu noi în sală) emoția venirii pe lume a celui așteptat, uneori de mult timp și cu multe greutăți, de aceea ne străduim și punem acolo, pentru fiecare copil, toată măiestria meseriei noastre pentru a-l însoți și ajuta în Marea Trecere spre lumină. Așa ne place să credem, că în lume e lumină și micuțul o va găsi. Noi, obstetricienii dăm totul la fiecare naștere, nu există cea mai grea naștere. Sigur că sunt și nașteri cu complicații grave, dar atenția, concentrarea echipei, răbdarea nemăsurată, grija profesionistă și evident deasupra tuturor „Inspirația Divină” le poate rezolva pe toate.

Majoritatea covârșitoare a copiilor care trebuie să se nască sunt sănătoși și aceștia trebuie să se nască sănătoși, dar din păcate sunt și copii nenăscuți încă, ce suferă de o anumită boală genetică sau congenitală, care evident nu se pot naște sănătoși oricât de mult am vrea noi, oricât de pricepuți și dăruiți am fi. Oriunde în lume am trăi, există un procent de 2-4% din copiii care se nasc la care se depistează la naștere sau în orele imediat următoare, boli congenitale cu diferite niveluri de gravitate. Toți trebuie să știm însă, indiferent cât de educați suntem sau credem că suntem, oriunde am fi făcut școala sau nu, oriunde suntem plasați de trudă sau de soartă pe scara asta pământească, orice Biserică ne conduce pașii conștiintei, că: cu fiecare dintre noi este Mâna lui Dumnezeu ale cărei atingeri nu le putem înțelege întotdeauna.

3. Care este cel mai frumos moment din tot miracolul aducerii pe lume a unui copilaș?

Cel mai frumos și cel mai emoționant moment din miracolul aducerii pe lume a unui copilaș este reîntâlnirea lui cu mama, atunci când imediat după naștere este așezat pe pieptul ei și unde dintr-un agitat și disperat de lumea asta nouă în care s-a trezit așa de brusc, se transformă în câteva secunde într-un îngeraș cuminte și bine dispus care după puțin timp de odihnă în mijlocul belșugului care îl așteaptă ne sugerează că el ar cam mânca ceva.

4. Aveți vreo amintire hazlie din timpul asistării unei nașteri?

Îmi cereți să vă relatez o situație drăguță din timpul unei nașteri? Sunt multe de-a lungul anilor, pentru că la noi în clinică analgezia la naștere este regulă, astfel comunicarea cu pacienta pe parcursul travaliului și expulziei este relaxată, destinsă și voioasă, ceea ce creează momente plăcute, însă eu aleg să vă prezint spre meditație și bucurie momentul din poză. ( n.r. poza din deschiderea articolului)

5. Ați asistat vreodată o naștere de la distanță? Telefonic/ internet etc?

Nașterea este o minune pe care nu o poți conduce de la distanță, e o vrajă care te cere să fii acolo, faci parte din ea. Mie această minune mi-a impus niște reguli de viață, nu numai mie, multor obstetricieni, eu nu mai plec de mult la distanță de clinică, îmi place să nu mă îndepărtez mai mult de maxim două ore de Sanovil, și asta foarte rar și toate pacientele urmărite de mine nasc cu mine, așa cum se întâmplă și cu colegii mei, toți își asistă pacientele în travaliu de la început până la sfârșit cu răbdare și competență.

6. Când vă gândiți la domeniul dumneavoastră de lucru, ce visați? Ce ați dori să se realizeze/materializeze în acest domeniu?

Mă întrebați ce gânduri am legate de sistemul în care lucrez. Multe gânduri și grele gânduri, legate de sistemul medical românesc, de sistemul de asigurări de sănătate românesc și de oamenii care lucrează și îl creează sau îl recrează după voia lor, dar lăsăm pe altă dată, suntem în sărbătoare și vă mărturisesc gândurile mele care au plecat deja spre realitate.

Mă gândesc să realizez un sistem medical local în care să-mi însoțesc semenii de la naștere, în viață și muncă, până la marea trecere, veșnica înălțare, pe care s-o putem face demnă pentru o ființă umană, fără chinuri, fără mizerie, în liniște și pace. În acest sens avem două obiective majore integral private, a căror realizare va începe în anul 2018 și anume un spital modern de recuperare medicală și îngrijiri paleative, precum și extinderea cu un nou corp de clădire a Centrului Medical Policlinica Nouă. Aceste două mari investiții în Bistrița ne vor ajuta să avem toții acces la medici buni aici în orașul nostru, la personal medical și auxiliar bine instruit și educat, la tehnologie medicală avansată, care să răspundă exigențelor unor oameni cu pretenții la o viață normală.

7. Spuneți-ne ceva despre copilașul cu numărul 900 ce a venit pe lume în acest an

Al 900 -lea copil care s-a născut la SANOVIL anul acesta este o fetiță, o cheama Dorina, s-a născut natural și este din Vișeul de Sus.

10129 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro