Ziua de 13 noiembrie 2012 este declarată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă ,,Ziua Informării Preventive” în România. Cu această ocazie se desfăşoară un concurs de fotografii şi desen cu denumirea ,,Cea mai simpatică pisică neagră”.
Pentru a marca acest eveniment într-un mod educativ/instructiv şi plăcut, ziua de 13 Noiembrie este declarată ,,Ziua porţilor deschise” la ISU Bistriţa, ocazie cu care se vor organiza o serie de activităţi specifice, începând cu ora 10.30.
Informarea preventivă constă în ansamblul de metode de conştientizare a cetăţenilor privind riscurile la care s-ar putea expune într-un anumit moment de timp şi într-un anumit loc, precum şi privind măsurile de protecţie şi comportamentul pe care ar trebui să le adopte.
Informarea preventivă este, potrivit legii, una din activităţile preventive planificate, organizate si desfăşurate în scopul gestionării riscurilor. Rolul informării preventive este foarte însemnat, astfel prin noua abordare privind sistemul naţional pentru situaţii de urgenţă se urmăreşte dezvoltarea la nivel naţional a unei concepţii integrate de conştientizare a publicului, precum si a factorilor de decizie si a celorlalţi actori implicaţi, pentru cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri specifice, a măsurilor de prevenire a acestora, precum si a comportamentului de adoptat în cazul producerii lor.
O astfel de concepţie este necesară pentru a crea o societate bine informată şi rapidă în reacţii, capabilă să-şi reducă vulnerabilitatea la dezastre şi crearea unei culturi preventive la nivelul populaţiei. Evenimentul se înscrie în categoria acţiunilor comune iniţiate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România urmare a parteneriatului de colaborare încheiat în luna septembrie a.c. privind derularea în comun a unor campanii cu scopul informării, prevenirii şi conştientizării cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.
Protocolul, al cărui obiectiv principal este reducerea numărului incidentelor şi, implicit, al victimelor, este primul de acest fel încheiat între I.G.S.U. şi o companie din sectorul energetic din România şi este prevăzut să se dezvolte pe mai multe componente, prima acţiune lansată împreună fiind Campania naţională de informare şi educaţie preventivă “F.O.C. – Flăcările Omoară Copii”.
Obiectivele comune ale Parteneriatul încheiat între I.G.S.U şi E.ON România vizează conştientizarea publicului ţintă, Cetăţeanul fiind un partener extrem de important în procesul de gestionare a situaţiilor de urgenţă.
Rolul său devine unul major prin însuşirea şi aplicarea informaţiilor care vin din partea instituţiilor abilitate, în special în sfera asigurării securităţii în utilizarea surselor de energie.
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE