In aceste zile, la Bistrita, se deruleaza editia a VII-a a Concursului National de Fizica "Universul Einstein". Din 132 de lucrari, in finala au ramas 58, iar echipele din intreaga tara se lupta astazi sa impresioneze juriul pentru a merge acasa cu premiul de "cei mai buni mici fizicieni".
Concursul National de Fizica "Universul Einstein" a ajuns la a VII-a editie. Competitia se desfasoara la Bistrita si reuneste echipe din 28 de judete ale tarii.
In concurs sunt 132 de lucrari apartinand a 356 de elevi si 62 de cadre didactice, insa, in urma preselectiilor, in finala au ramas doar 58 de lucrari: 15 ale elevilor de gimnaziu, 10 ale copiilor din palate si cluburi ale elevilor si 33 ale liceenilor.
Astazi, in fata unui juriu format de profesori si inspectorul de specialitatea fizica, Melinda Botta, echipele de elevi din intreaga tara isi vor sustine lucrarile, incercand sa fie cei mai buni.
"Lucrarile sunt facute pe trei categorii de teme: fizica teoretica, fizica aplicata si interdisciplinaritate. Cele 58 de lucrari vor fi analizate si punctate de membrii juriului", a declarat pentru Bistriteanul.ro coordonatorul evenimentului, Dorel Nicoara.
La festivitatea de deschidere a competitiei, inspectorul de specialitate din cadrul Inspectoratului Scolar Judetean Bistrita-Nasaud, profesor de fizica Melinda Botta, a felicitat elevii prezenti si i-a incurajat "Ma bucura enorm sa vad atat de multi copii interesati de fizica. As fi vrut ca la aceasta competitie sa participe si alti elevi care nu gasesc raspunsul la intrebarea: ce rost mai are fizica in scoala? Felicitari tuturor celor care ati venit, mult succes si sa reusiti toti sa mergeti cu premii acasa!".
Elevii au si ei emotii, insa sunt increzatori, sperand toti la locuri pe podium.
"Ne-am prezentat la concurs cu doua lucrari: Minerale si minereuri si Utilitatea si pericolul folosirii metalelor radioactive. Aceste lucrari sunt la sesiunea de interdisciplinaritate. Credem ca vom castiga, deoarece stim cum sa ne prezentam lucrarea, suntem bine pregatiti si avem o prezentare extraordinara in power-point", a explicat echipa de la Scoala Sfantul Andrei din Mangalia, coordonata de profesoara doctorand de fizica Eleonora Burnete.
La fiecare categorie se vor acorda premiile I, II si III, dar si premiile speciale " Palatul Copiilor", "Premiul special al juriului" si "Premiul Fundatiei Proelectron". Premiile consta in diplome, medalii si cupe.
Concursul National de Fizica "Universul Einstein" este un proiect finantat nerambursabil din bugetul local al municipiului Bistrita.