Prieteni ai tânărului, pompierii voluntari, angajaţi ai ambulanţei şi poliţişti locali, dar şi angajaţii ISU BN s-au dus astăzi încă de la primele ore la Centrul de Transfuzii Bistriţa. Toţi vor să îl ajue pe Dan C., tânărul care se zbate între viaţă şi moarte la un spital din Cluj după ce a fost implicat azi-noapte într-un accident.
Apelul pentru a-i salva viaţa lui Dan C., tânărul grav rănit în accidetul din Beclean, nu a fost zadarnic. Încă de la deschiderea centrului, la primele ore ale dimineţii, şi-au făcut apariţia primii donatori. Prieteni ai tânărului rănit, au venit din Beclean pentru a dona. Prezenţi la centru de donaţii sanguine au fost şi pompierii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud, dar şi angajaţi ai Serviciului Judeţean de Ambulanţă Bistriţa-Năsăud, ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi chiar angajaţi ai Poliţiei Locale Bistriţa.
Donatorii speră că gestul lor va ajuta la salvarea tânărului de 20 de ani care în aceste momente este internat la neurochirurgie la Cluj şi se luptă pentru viaţa lui. Dan C. a suferit leziuni grave după ce maşina în care se afla, un autoturism Dacia, a fost lovită de un BMW seria III.
Se pare că şoferul de 20 de ani a vrut să schimbe direcţia de mers dar nu a acordat prioritate de trecere BMW-ului şi a fost lovit în plin.