Un tânăr de 18 ani din Zagra nu a apucat să se bucure prea mult de permisul pe care l-a obţinut de doar câteva luni. El a accidentat un copil de şase ani care mergea pe marginea durmului şi imediat după accident a fugit. Tânărul şofer are de dat acum socoteală în faţa poliţiştilor.
Accidentul a avut loc în Zagra şi din informaţiile furnizare de poliţişti se pare că micuţul de şase ani mergea pe carosabil neînsoţit şi nesupravegheat. La un moment dat s-a apropiat o maşină la volanul căreia se afla un tânăr de 18 ani din Zagra.
Lipsa de experienţă a şoferului şi-a spus cuvântul, iar autoturismul condus de acesta l-a lovit pe micuţul de şase ani.
"Imediat după producerea accidentului şoferul a fugit însă a fost depistat de poliţişti. El a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool înainte de a se urca la volan", a declarat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al IPJ BN, subinsp. Virginia Roşca.
În urma accidentului victima a suferit mai multe răni şi a fost preluată de un echipaj medical SMURD, după care a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.
Şoferul vinovat de producerea accientului s-a ales cu un dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi fugă de la locul accidentului. El a rămas şi fără permisul de conducere.