Suntem, pe zi ce trece mai schimbaţi…obosim mai repede, ne îmbolnăvim mai uşor…stresul este ceva cu care ne naştem; devenim,de fapt rezultatul acţiunilor noastre.
Descoperiri…zboruri spre alte lumi…devieri ale civilizaţiei…natură ”rănită ” de mâna şi mintea omului…Planeta verde a devenit o întindere locuită de oameni, o întindere până mai ieri imaculată care azi se zbate sub povara nepăsării noastre.
Transformarea comportamentelor cotidiene ale elevilor în stiluri de viaţa ecologice, economice, sănătoase şi durabile prin întreţinerea unui ambient curat a fost scopul activităţilor de mediu cuprinse în proiectul ecologic “ Idei verzi’’ desfăşurat de clasa pregătitoare.
Activitatea finalizată astăzi, de “ Ziua Mediului”, este rezultatul implicării în proiectul ROREC iniţiat de Asociaţia Română pentru Reciclare. Pe tot parcursul anului şcolar elevii au iniţiat o campanie de strângere a deşeurilor electrice, coordonaţi fiind de o Patrulă de Reciclare formată din colegi, care au primit insigne şi dreptul de a monitoriza acţiunea.
După o muncă susţinută, tot astăzi de “World Environment Day”, au sosit şi diplomele. Bucuroşi, văzând rezultatele, copiii s- au gândit, pentru viitor, la alta acţiune de protejare a mediului…” Voluntarii”. Participarea nu este restricţionată de nicio idee preconcepută, chiar dacă ideile sunt…”verzi” . Deci,….vă aşteptam !
Prof. inv. primar Gabriela Gorgan