Străvechiul obicei prevede ca în fiecare foaie de ceapă să se pună puţină sare și să fie lăsate toate peste noapte, la „dospit”. A doua zi, pe 1 ianuarie, de Sfântul Vasile, țăranii urmăresc cu atenție și pricepere moștenită din moși strămoși cât lichid a lăsat sarea topită în fiecare foaie.

Apoi se trece la interpretarea semnelor și a urmelor, iar cei mai pricepuți stabilesc cum va fi vremea în fiecare dintre lunile anului viitor, care lună va fi mai ploioasă sau care va fi mai secetoasă.

Un alt obicei străvechi este și cel numit „Pusul cănilor”, practicat tot în preajma Anului Nou, de tinerii care își doresc cu ardoare să se căsătorească. Femeile mai în vârstă din gospodărie aşează cărbuni, bani, un pieptene, o floare și alte asemenea obiecte – sub o cană din lut ars iar tinerii care își așteptau ursitul aveau de scotocit și de ales câte un obiect.

Dacă tânărul nimerea sub cana ridicată un cărbune – aleasa inimii sale avea să fie brunetă, dacă fata nimerea o floare – viitoarea pereche era frumoasă ca o floare, iar dacă se nimereau banii – viitorul pretendent urma să fie bogat.

În alte părţi, în noaptea de Anul Nou, flăcăii şi fetele merg la pomii din livadă cu busuioc şi fir roşu, cu ochii închişi. Ei trebuie să lege firul de un pom iar dimineaţa merg să vadă ce pom au nimerit cu o noapte înainte: după cum este pomul, aşa va fi şi ursita.

Dacă pomul este mare şi fără noduri, e motiv de bucurie, dacă e mic și cioturos, tinerii cădeau pe gânduri. Atâta noroc totuși că viitorul nu putea fi doar descifrat, ci şi influenţat: cam acesta se considera că ar fi și rolul colindelor şi urărilor care se fac în această perioadă...