Dansatori sau interpreți de muzică populară, iubitori ai folclorului românesc - condiție obligatorie, se pot înscrie de mâine la cursurile Ansamblului Folcloric ''Codrişorul'' din Bistrița. Cursurile sunt gratuite şi se adresează copiilor şi tinerilor cu vârste cuprinse între 8 şi 22 de ani.
Sub îndrumarea directorului Alexandru Câţcăuan, a instructorului coregraf Adrian Paşcu şi a coordonatorului muzical Lazăr Arman, copiii şi tinerii bistriţeni pot învăţa de acum gratuit dansul şi cântecul popular românesc.
Iubitorii folclorului se pot înscrie la cursurile Ansamblului ''Codrişorul'' chiar de mâine, sesiunea de înscrieri rămânând deschisă până în 20 decembrie.
Reprezentanţii ansamblului spun că oricine poate participa însă după două luni de cursuri se va face o preselecţie a celor mai talentaţi şi pricepuţi. Cei care se vor înscrie vor fi împărţiţi pe trei grupe, în funcţie de vârstă, de la 8 la 12 ani, de la 12 la 16 ani şi de la 16 la 22 de ani.
Orele, care se vor ţine săptămânal în fiecare zi de marţi şi joi, între orele 15.00 şi 17.00, vor avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor.
Cei care vor să participe la aceste cursuri sau părinţii care vor să-şi încrie copiii, pot lua legătura cu instructorul coregraf Adrian Paşcu la numerele de telefon 0747-332.655 sau 0761-808.148.
FOTO ARHIVĂ