Nu cerem să votaţi pentru ceva ce nu se va realiza niciodată sau pentru o idee. Vă cerem să votaţi pentru a aduce un zâmbet pe faţa micuţilor cu dizabilităţi. Un vot pe pagina unei bănci ce finanţează proiecte poate aduce sănătate şi bucurie în viaţa copiilor de la Micul Prinţ.
„Copiii cu dizabilităţi sunt printre noi, seamănă cu noi, de aceea e atât de greu să-i depistăm. Dar ei sunt totuşi diferiţi” spunea un bistriţean care organizează diferite campanii pentru copiii cu dizabilităţi.
Una dintre problemele cu care se confruntă copiii şi părinţii copiilor cu autism în judeţul nostru este lipsa unui tratament stomatologic adecvat pentru micuţi.
Asociaţia Autism Europa, înfiinţată la Bistriţa în 2008 a profitat de un program de granturi oferit de o bancă, pentru a obţine 16.000 lei pentru „achiziționarea unui aparat de inhalosedare și formarea medicului stomatolog care în prezent lucrează ca voluntar în programul de desensibilizare stomatologică, precum și tratarea gratuită a urgențelor beneficiarilor din Bistrița-Năsăud oferind circa 180 de intervenții stomatologice gratuite (obturații și extracții) cu ajutorul aparaturii de inhalosedare".
Motivul este unul cât se poate de plauzibil!
„Aproximativ 500 de copiii cu dizabilităţi psihice (100 cu autism) din Bistriţa-Năsăud suferă datorită lipsei serviciilor stomatologice adaptate nevoilor lor. Pentru intervenții stomatologice minimale sunt direcţionați către clinici din Cluj și Mureș. Motivul este lipsa unui aparat de inhalosedare necesar în cazul copiilor cu tulburări psihice și lipsa competenței în anestezie a stomatologilor. Majoritatea copiilor cu autism au grave probleme stomatologice care datorită durerii accentuează comportamentele indezirabile şi procesul de recuperare şi integrare şcolară" explică reprezentanţii Asociaţiei în proiectul depus.
Pentru ca acest proiect să fie finanţat, e nevoie de cât mai multe voturi!
Astfel, votaţi, pentru a ajuta copiii şi tinerii cu tulburări pervazive de dezvoltare din Bistriţa-Năsăud din care minim 30 de beneficiari ai centrului Micul Prinţ şi alţi beneficiari din şcolile speciale, precum şi copii şi tineri cu handicap sever neîncadraţi în forme de învăţământ aflaţi în evidenţa DGASPC BN.
Ana Dragu, reprezentantul Asociaţiei Autism Europa şi a centrului Micul Prinţ, şi ea la rândul ei mamă a unui copil cu autism, motivează bistriţenii la vot, explicând că „Nu e atât de complicat precum pare iar aici, votul tău chiar contează, nu ca la alegeri. Știi ce înseamnă să te doară dinții. Știi, deși noi sperăm că nu, ce înseamnă să nu ai bani de stomatolog. Sau să nu-ți prindă anestezia. Nu doar că mulți dintre copiii cu autism sau alte tulburări de dezvoltare din Bistrița-Năsăud provin din familii vulnerabile financiar, dar majoritatea dintre ei nici nu au nivelul cognitiv și emoțional necesar pentru a colabora cu medicul, pentru a înțelege necesitatea unei intervenții. Sunt copii cu disfuncții senzoriale severe care îi împiedică să suporte intervențiile dureroase. Pentru ei am gândit acest proiect. Pentru copiii care au dinții stricați și dureri persistente este nevoie de un aparat de inhalosedare și de un medic stomatolog nu doar plin de bunăvoință cum este partenerul nostru Stere Doru, dar care să aibă și competență în inhalosedare. Cu ajutorul voturilor dumneavoastră, la sfârșitul anului 2013, circa 500 de copii cu dizabilități psihice nu vor mai fi purtați pe drumuri spre clinici de chirurgie maxilo-facială din Cluj sau Mureș ci vor putea fi tratați la ei acasă”.
Dacă v-aţi săturat aşadar să votaţi fără ca nimic să se întâmple, acum, mai mult ca oricând, votul dumneavoastră contează. Puteţi vota până în 30 septembrie.
Intraţi ca să votaţi aici şi aduceţi un zâmbet pe faţa micuţilor cu dizabilităţi! Împreună le putem face viaţa mai bună!