Emoții mari pentru voluntarii de la ambulanță care se pregătesc să participe mâine la prima misiune. Ei vor fi alături de personalul Ambulanței la acțiunea de împădurire organizată de Tășuleasa Social la Budești, eveniment la care sunt așteptate peste 1000 de persoane.
"Mâine este o zi plină. Avem și trei meciuri la care trebuie să fim prezenți și acțiunea organizată de Tășuleasa Social unde participă peste 1000 de oameni și noi trebuie să fim la toate activitățile. Întrucât lipsa personalului de la Ambulanță își spune din nou cuvântul, am apelat la voluntarii care s-au înscris în proiectul pe care îl derulăm în colaborare cu Crucea Roșie Bistrița-Năsăud. Voluntarii sunt bine pregătiți și suntem siguri că se vor descurca foarte bine la acțiunea de la Budești” a declarat pentru Bistrițeanul.ro asistentul șef al Serviciului Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud, Ciprian Păcurar.
În urmă cu șase săptămâni au început la Bistrița cursurile de prim ajutor organizate de Crucea Roșie Bistrița-Năsăud cu personal specializat al Ambulanței Bistrița-Năsăud. Acestea au avut loc într-o sală pe care Crucea Roșie o are special amenajată pentru aceste activități. După șase săptămâni de muncă cei peste 100 de voluntari sunt pregătiți să acorde primul ajutor celor care au nevoie.
"Am avut 110 persoane care au participat la aceste cursuri și ne bucurăm de interesul mare pe care aceștia l-au avut pentru a învăța tot ceea ce le-a fost predat. La acțiunea de mâine vor participa șase voluntari care au finalizat cursurile și au susținut deja examenele. Vom merge în sprijinul echipajului de la Ambulanță cu o autospecială a Crucii Roșii și cu șase voluntari, chiar dacă mulți mai mulți și-ar fi dorit să fie și ei prezenți. Este prima acțiune „în teren” la care participăm, apoi, de zilele viitoare, voluntarii vor începe munca la Ambulanță în sprijinul personalului care este total insuficient pentru numărul mare de cazuri la care sunt solicitați” spune coordonatorul proiectului, Darius Ilieșiu, de la Crucea Roșie Bistrița-Năsăud.
Programul „Voluntar Ambulanță BN” a fost inițiat de Serviciul Județean de Ambulanță Bistrița-Năsăud și Crucea Roșie Bistrița-Năsăud și este susținut de Bistrițeanul.ro. La prima serie de cursuri care se apropie de final s-au înscris peste 100 de voluntari, alți 100 așteptând a doua sesiune de acest gen.