„Fă, VIORELE, în caz că ai chef de niște inundații, barca și oamenii sunt pregătiți” - cu acest mesaj a fost întâmpinat premierul Victor Ponta în această dimineață, în fața Spitalului Județean Bistrița-Năsăud, de cinci tineri bistrițeni.
După ce ieri seară, vizita ministrului Sănătății Nicolae Bănicioiu a blocat accesul vizitatorilor în spital, oamenii fiind nevoiți să aștepte ore întregi în fața porții – în această dimineață situația s-a repetat.
Bistrițenii au fost opriți din nou la intrare, dar de această dată datorită vizitei primului ministru Victor Ponta.
Între bistrițenii de azi dimineață, însă, s-au remarcat și cinci tineri care l-au întâmpinat pe Victor Ponta cu un mesaj ironic: „Fă, VIORELE, în caz că ai chef de niște inundații, barca și oamenii sunt pregătiți”
Vizita premierului Ponta se va încheia în jurul orei 10.00 iar până atunci accesul bistrițenilor va fi în continuare restricționat și limitat în incinta spitalului.
UPDATE:
Tinerii veniți cu barca să îl întâmpine pe premierul României nu au avut parte de prea mult succes în demersul lor. Delegația oficială a ieșit pe poarta spitalului fără să îi observe pe cei cinci tineri care au venit să îi dea lui Victor Ponta o barcă veche, pe care o aveau de ceva vreme.