Chiar dacă acum o săptămână fostul lider al ALDE, Dorin Popescu, se făcea că a uitat de Ioan Ţintean şi nu părea încântat de intrarea acestuia în ALDE sau de o eventuală candidatură a fostului prefect, lucrurile s-au mai schimbat. Popescu nu mai e şef în ALDE, iar Ţintean e membru şi se pregăteşte să candideze.
În urmă cu o săptămână, la o conferinţă de presă, Dorin Popescu părea deranjat de planurile fostului prefect care anunţase că se înscrie în ALDE şi că vrea să candideze pentru o funcţie de consilier judeţean.
Roata s-a învârtit însă, Dorin Popescu nu mai e şef în ALDE, locul lui fiind preluat de astăzi de Mirela Cîrcu, iar Ioan Ţintean a semnat adeziunea la partid. Ba mai mult, fostul prefect anunţă din nou că se pregăteşte pentru alegeri, chiar dacă în urmă cu o săptămână fosta conducere din ALDE nu părea că l-ar susţine pentru un astfel de demers.
„Rămânem uniţi în continuare, ne batem pentru un loc fruntaş la alegerile locale, sunt decis să renunţ la orice alte funcţii publice, vreau să mă duc alături de această echipă indiferent de ce se întâmplă şi împreună cu colegii de la nivel central să facem o figură frumoasă la alegerile locale", a spus Ţintean.
Chiar dacă Dorin Popescu nu s-a arătat a fi prea bucuros în urmă cu câteva zile de intenţiile lui Ţintean, totuşi, fostul prefect l-a felicitat pentru munca depusă cât a fost la conducerea ALDE.