Plimbându-se relaxat printre scaune şi adresându-se direct şi flagrant celor sosiţi să-l asculte, Sorin Dumitrescu a înfăţişat din nou bistriţenilor o conferinţă dezlănţuită şi dezinvoltă presărată cu replici memorabile.

ovestind despre umbra lui Iisus Hristos pe care contemporanii săi o considerau făcătoare de minuni, pictorul s-a referit la ÎPS Andrei Andreicuţ întrebându-i pe cei prezenţi: „Dar umbra mitropolitului este vindecătoare...?! Păi nici n-aţi încercat...!”

„Şi dacă nu reţineţi nimic din ce spun dar ţineţi minte această definiţie, mă declar mulţumit: Pământesc este ceea ce se vede iar înţelesul este mai presus de ceruri...!” a afirmat în introducere Sorin Dumitrescu, povestind despre Hristos, întrupat de la Duhul Sfânt şi Maria Fecioară, care este icoana Tatălui, despre Învierea Domnului care nu este comemorare ci e activă, duminică de duminică, şi trebuie re-simţită ca atare, dar şi despre creştinism.

„Creştinismul nu este religios, ci este bisericesc! Creştinismul nu e sacru, ci este sfânt...!” a remarcat Sorin Dumitrescu, înfăţişând uimitoarea poveste a dinastiei regilor Abgar – care au domnit în Edessa: din această dinastie a rămas în istorie Abgar al V-lea, suferind de lepră şi convins că se poate vindeca dacă ar atinge icoana lui Iisus, aşa că şi-a trimis un dregător de încredere să deseneze chipul lui Iisus Hristos, însă acesta nu a reuşit nicicum să surprindă într-un desen înfăţişarea Domnului.

Tradiţia mai spune că între Abgar şi Iisus ar fi existat chiar şi o corespondenţă între cei doi iar Eusebiu de Cezareea în Istoria Bisericeasca (I, XIII), consemneaza aceasta corespondenţă din care aflăm că, la cererea lui Abgar, Hristos i-a trimis chipul Său imprimat pe o pânză. Se spune că după ce regele Abgar a primit pânza, s-a vindecat imediat, şi, în semn de recunoştinţă, a aşezat-o ca pe o emblemă la porţile cetăţii Edesa...

Un urmaş al lui Abgar a vrut să distrugă această icoană, dar episcopul Edesei a ascuns-o în zidurile bisericii. Legenda a fost consemnată în Cartea "Învăţătura lui Addar" scrisă prin secolul V de episcopul Edesei.

Evagrie (secolul VI) în lucrarea Istoria Bisericească, oferă şi alte informaţii despre acestă icoană: se mai spune că în anul 544, când Edesa a fost asediată de împăratul perşilor, icoana s-a arătat în vis episcopului Edesei care a luat-o din zidul bisericii şi a observat că imaginea de pe pânză se imprimase pe cărămidă peste care fusese aşezată, şi astfel a apărut şi cea de-a doua icoană nefăcută de mână omenească... Tot icoana a fost cea care a salvat atunci cetatea de perşi iar prin secolul VIII aceasta era deja cunoscută şi cinstită în tot Răsăritul.