De ce să spun DA voluntariatului? Pentru că am avut şansa să învăţ să-mi apreciez familia, să mă bucur bucur că pot să povestesc orice cu mama mea, să înţeleg că mai important este pe cine ai lângă tine şi nu câţi bani sau câte case ai, să nu te superi că nu primeşti cadou de la părinţi cine ştie ce bluză şi să te bucuri că îi ai alături...
Cuvintele de mai sus au fost rostite ieri la prânz, la Centrul German – acolo unde a fost lansat proiectul „Voluntarii îşi fac vocea auzită", în cadrul căruia, una dintre elevele prezente a povestit celorlalţi colegi despre experienţele care i-au schimbat total percepţia asupra vieţii şi familiei sale.
Elevi ai Colegiului Tehnic „Infoel” Bistrița (alături de Laura Someşan, preşedinte al Strategiei Naționale de Dezvoltare Intercomunitară în cadrul Infoel) și elevi ai Şcolii Gimnaziale Nr. 1 Bistrița (alături de Florina Vlaşin, preşedinte al Strategiei Naționale de Dezvoltare Intercomunitară la Gimnazială Nr 1) şi-au împărtăşit idei, sentimente, planuri şi proiecte de viitor care să promoveze ideea de voluntariat în comunitatea bistriţeană şi au predat de la unul la altul legătura simbolică de pătrunjel.
„Fiind într-un cadru informal şi relaxat, optimist şi vesel – am vrut să ne folosim de un simbol mai haios care să sugereze legătura strânsă şi caldă care ne va uni pe tot parcursul proiectului, în încercarea de a face ca lucrurile să se întâmple în comunitatea noastră. Şi ne-a venit în minte legătura de pătrunjel. Un simbol haios, practic, care să destindă cumva atmosfera şi să-i facă pe tineri să înţeleagă că orice schimbare e posibilă, dacă te implici şi îţi pasă...” a explicat Florina Vlaşin pentru Bistriţeanul.ro.
La lansarea oficială a proiectului au participat şi Monica şi Cristian Munthiu din partea Centrului Privat de Afaceri Bistriţa care vor susţine o serie de sesiuni de formare şi instruire a voluntarilor care participă la proiect.
„Astăzi vor avea loc ateliere de promovare a voluntariatului la Şcoala Gimnazială Nr 1 şi la Infoel, iar de la ora 16.00 la 18.00 ne vom afla în mijlocul copiilor de la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, Nr. 2 din Bistriţa unde vom derula câteva jocuri de cunoaştere. De altfel, la CSEI Nr 2 vom desfăşura câte două activităţi în fiecare lună iar la Centrul German voluntarii vor avea parte, de asemenea, de câte o activitate în fiecare lună...” a mai explicat Florina Vlaşin.
Demersul inițiat de reprezentanții locali ai SNDI (Colegiul Tehnic „Infoel” și Şcoala Gimnazială Nr. 1) se bucură de câţiva parteneri de nădejde: Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, S.C. Centrul Privat de Afaceri S.R.L Bistriţa, Asociația Culturală „Sfântul Pahomie” din Gledin și Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, Nr. 2 Bistrița.
Proiectul se va desfășura în perioada octombrie 2015 - iunie 2016 și va cuprinde diverse programe și activități cultural - educative menite să răspundă nevoii de a dezvolta o nouă atitudine față de comunitatea care ne înconjoară: deschidere culturală, participare la viața publică, toleranță, civism și voluntariat.
În noiembrie, voluntarii vor participa la Cartea călătoare – o acţiune de donaţie către Asociația Culturală „Sfântul Pahomie” din Gledin iar pe 7 decembrie este programat un spectacol caritabil intitulat „Suflet pentru suflet”.