Multiple acuzații îi aduc localnicii din Braniștea șefului de post Savu Relu. Acesta este suspendat din funcție pentru 60 de zile, durata controlului judiciar, iar oamenii din sat se bucură că au scăpat de el. Spun că punea diverși localnici să fure fructe din care făcea țuică pe care o vindea ilegal.
Aseară, Bistrițeanul.ro dezvăluia că numele șefului de post din Braniștea este implicat într-un dosar cu multiple acuzații. Printre acestea, luare de mită, furt calificat și instigare la furt calificat. Mai multe despre dosar, AICI.
Astăzi, reporterii Bistrițeanul.ro au mers în Braniștea, însă șeful de post Savu Relu nu a fost de găsit nici la apartamentul de serviciu, nici la telefon - care este închis. La post erau doi polițiști care au spus că Savu a fost ultima dată la muncă duminică.
De ieri, Savu Relu este sub control judiciar pentru 60 de zile și suspendat din funcție în această perioadă.
Localnicul Mora Imre îl acuză pe șeful de post că punea oamenii la furat de fructe din livezi din Braniștea și Cireșoaia, fructe din care făcea alcool la un cazan din zonă. Acesta povestește că polițiștul transporta sute de litri de alcool cu mașina de poliție până într-un alt punct din sat, de unde încărca țuica în mașina personală și o ducea la tatăl său în Târgu-Mureș, unde o vindea la un preț mai mare.
Se pare că șeful de post îi însoțea pe oameni la furat în livadă îmbrăcat în uniformă pentru ca nimeni să nu îi controleze. Majoritatea oamenilor despre care se vorbește în sat că au furat pentru șeful de post sunt asistați social.
Unul dintre ei, Dorel Câmpan, - acuzat la rândul său de un alt om din sat că a furat pentru Savu - a declarat că știe sigur că șeful de post a confiscat trei căruțe cu lemne pe care nu le-a predat Ocolului Silvic, ci le-a folosit pentru el.
Oamenii care au muncit pentru el spun că Savu îi plătea pentru muncile lor, însă ceilalți localnici susțin contrariul, că aceștia erau șantajați să fure.
Tiberiu Filip a câștigat un proces împotriva șefului de post după ce acesta i-a confiscat o mașină de lemne pe care deținea acte în regulă. Cu toate acestea, nu a primit lemnele înapoi pentru că șeful de post le-ar fi vândut ilegal.
Savu Relu are 39 de ani și este din Reghin. Este șef de post în Braniștea din 2012, iar localnicii l-au poreclit „Băsescu”.
Toate declarațiile localnicilor le puteți urmări în materialul video de mai jos:
18869 vizualizari
loading...
404 Not Found
Server Error
404
Page Not Found
This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.
Avertisment: Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.
NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.