Suntem în Săptămâna Patimilor, iar credincioşii din Bistriţa mai au la dispoziţie doar trei zile pentru a-şi mărturisi păcatele şi pentru a se împărtăşi, pentru a întâmpina curaţi Sfânta Noapte a Învierii. AFLĂ ce spune părintele Nicolae Feier despre importanţa şi sensul spovedaniei:
Traversăm ultimele zile din Săptămâna Patimilor – săptămâna de pregătire duhovnicească în care, în mod deosebit, orice creştin trebuie să se pregătească pentru a se îmbrăca în lumina lui Hristos, lumina Învierii…
Iar, pentru ca Iisus Hristos să se regăsească în sufletele noastre, pentru a trăi cum se cuvine taina Învierii – înainte de orice trebuie să ne curăţăm duhovniceşte – prin spovedanie şi prin unirea cu Hristos. Aceste ultime zile până sâmbătă seara au exact acest rol: să ne amplificăm rugăciunile, să ne îndreptăm din greşeli, pentru a întâmpina praznicul luminos al Învierii aşa cum se cuvine.
„Prin spovedanie ne curăţăm de păcate. Dar asta nu e destul să fim doar curăţaţi de păcate – trebuie să înţelegem DE CE avem nevoie de această curăţenie… Avem nevoie de ea pentru a ne întâlni cu Cel Fără de Păcat. Nu poţi trăi în comuniune cu Cel Curat, dacă tu eşti murdar”, a explicat părintele Nicolae Feier pentru Bistriţeanul.ro.
Pentru ca niciun creştin să nu rămână nespovedit şi neîmpărtăşit, bisericile din Bistriţa au un orar special, în aceste zile: ele sunt deschise încă de la ora 6 dimineaţa, iar spovedania se poate face inclusiv sâmbătă dimineaţa, înainte de noaptea de Înviere.