În anul 2000, pe când aveau doar 35 și respectiv 33 de ani, imediat după moartea mamei lor, surorile Niculina și Crina Bodea au luat o hotărâre surprinzătoare, mai ales că vorbim despre două femei necăsătorite, fără copii. Acestea au decis să ia în plasament un copil.  În ultimii 15 ani, trei copii au ajuns în familia Bodea: Gabriel care acum are 15 ani, Paula are 13 ani și jumătate și Antonio - 5 ani și jumătate.

Deși nu avuseseră copii niciodată, simțeau că lipsește din casă un copil care să înveselească atmosfera tristă cauzată de moartea mamei lor. Crina Bodea terminase un curs de asistent maternal, iar Niculina era casieră la sucursala CEC din Năsăud.

Odată luată hotărârea, Crina Bodea a început să caute un copil căruia să-i ofere o viață cât mai aproape de normalitate. Își amintește că toți copiii din orfelinat erau foarte drăguți și tânjeau după atenție și iubire. Cel care a cucerit-o cu zâmbetul larg până la urechi a fost Gabriel, care atunci avea doar un an.

„Nu am pornit cu ideea de a adopta, ci doar de a lua în plasament. Am vrut să oferim o viață mai bună unui copil care nu are prea multe șanse acolo. După mai bine de un an, pe când Gabriel avea doar 2-3 ani s-a pus problema de adopție. Eu aveam întâietate fiind asistentul său maternal. Nu am putut să îl las, nu îl puteam vedea în altă familie. Am spus că nu îl las, chiar dacă nu îi pot oferi marea cu sarea, îi pot oferi dragoste” - ne spune cu glasul tremurând de emoție Crina.

La doi ani după ce a ajuns în familie Gabriel, Crinei i s-a spus că dacă vrea să rămână în sistem ca asistent maternal trebuie să se gândească să mai ia un copil în plasament. Așa a ajuns Paula în familia Bodea. Paula avea doar un an și a ajuns rapid să fie îndrăgită de cele două doamne.

„Ne-am legat foarte mult de ea. Părinții au căutat-o până în urmă cu un an, tatăl ei a decedat, iar mama de atunci nu mai o caută. Știa să meargă, nu vorbea încă, era foarte, foarte speriată. Se speria la orice zgomot cât de mic și începea să plângă. Cu toate acestea ea a fost minunea noastră, a fost fetița pe care ne-am dorit-o mereu. E cochetă, e liniștea casei, deșteapta casei”, ne spune mândră Niculina.

Ultimul care a ajuns în familie este Antonio sau Toni - cum este alintat. Avea doar un an și jumătate. În primii ani, surorilor Bodea le-a fost foarte greu cu Toni care acum are 5 ani și jumătate și care nu se deosebește cu nimic de restul copiilor, poate doar cu inteligența ușor peste medie, sesizabilă încă de la prima conversație.

 În primii ani, Toni avea des accese de furie, care în timp au dispărut - cele două mame ale băiețelului tratându-l doar cu blândețe și răbdare.

Cele două femei își amintesc că începutul a fost unul foarte greu, mai ales că nu aveau copii naturali și nu știau mare lucru despre activitățile și preocupările unui părinte.

„Țin minte că îl vegheam noapte de noapte  (n.red. - pe Gabriel, primul copil, acum adoptat legal) ca nu cumva să pățească ceva în somn. Toate nimicurile ne îngrijorau cum nu mai trecusem prin experiențe de genul acesta”, își amintește Crina.